gherilladeserviciupescoala

the utopian blues

2006-08-19T02:43:00.000-07:00

"Why is the spirituality of the musician in "High" cultures so often a low-down spirituality?

In India, for example, the musicians belongs to a caste so low it hovers on the verge of untouchability. This lowness relates, in popular attitudes, to the musician's invariable use of forbidden intoxicants. After the "invasion" of Islam many musicians converted in order to escape the caste system. In Ireland the musicians shared the same Indo-European reputation for lowness. The bards or poets ranked with aristocrats and even royalty, but musicians were merely the servants of the bards. In Dumezil's tripartite structure of Indo-European society, as reflected in Ireland, music seems to occupy an ambiguous fourth zone, symbolized by the fourth province of Munster, the "south". Music is thus associated with dark druidism, sexual license, gluttony, nomadry and other outside phenomena.

Islam is populary believed to "ban" music; obviously this is not the case, since so many Indian musicians converted. Islam expresses grave reservation about art in general because all art potentially involves us in multiciplity ( extension in time and space ) rather than in unity ( tawhid ) by which Islam defines its entire spiritual project (...)

Traditional Christianity places a high value on music but a low value on musicians (...)

Christianity and Afro-American spirituality combined to produce the "Spiritist" churches where music forms the structure of worship and the congregation attains "professional" artistry. The ambiguity of this relation is revealed in the powerful links between sacred "gospel" and wordly "blues", the outcaste music of taverns, and jazz, the music of the bordello ( the very word evokes pure sexuality ). The musical forms are very close - the difference lies in the musician, who, as usual, hovers on the very edge of the clearing, the in-between space of the uncanny, and of shamanic intoxication (...)

Hierarchic society permits itself to remain relatively undivided by sacralising the specializations. Music, inasmuch as it is bodiless, can be the sign of the upper caste ( its spirituality ) - but inasmuch as music arises from the body, the musician must be symbolised by the body and hence must be "low". Music is spiritual, the musician is corporeal. The spirituality of the musician is low but also ambiguous in its production of highness. Drugs substitute for the priest's ritual highness to make the musician high enough to produce aesthetic highness (...)

Where hierarchy has not appeared there is no music separate from the rest of the experience. Once music becomes a category ( along with categorization of society ), it has already begun to be alienated - hence the appereance of the specialist, the musician, and the taboo on musician (...)

The bohemian life of the modern artist, so "alienated from society", is nothing but the old low-down spirituality of the musicians and artisan castes, recontextualized in an economy of commodities. Baudelaire had no economic function in the 19th century society - his low-down spirituality turned inward and became self-destructive, because it had lost its functionality in the social. Villon was just as much a bohemian, but at least he still had a role in the economy - as a thief! The artist privilege, to be drunk, to be insouciant, has now become the artist curse. The artist is no longer a servant - refuses to serve - except as unaknowledged legislator. As revolutionary. The artist now claims, like Beethoven, either a vanguard position, or like Baudelaire, complete exile (...)

Wagner, and Nietzsche, when he was propagandizing for Wagner, conceived of a musical revolution against the broken order in the cause of a new and higher ( conscious ) form of the order of intimacy - integral Dionysian culture viewed as the revolutionary goal of romanticism. The outsider as king. Opera is the utopia of music. If opera failed as revolution, as Nietzche came to realise, it was because the audience had refused to go away. The opera of Wagner or Fourier can only succeed as the social if it becomes the social - by eliminating the category of art, of music, as anything separate from life. The audience must become the opera. Instead, the opera became just another commodity. A public ritual celebrating post-sacred values of consumption and sentiment - the sacralization of secular. A step along the road to the spectacle.

The commodification of music measures precisely the failure of the romantic revolution of music - its mummification in the repertoire, the Canon - the recuperation of its dissidence as the rethoric of liberalism, "culture and taste". Wave after wave of the 'avant-garde" attepted to transcend civilization - a process which is only now coming to an end in the apotheosis of commodification, its "final ecstasy".

As Bloch and Benjamin maintained, all art which escape the category of mere kitsch contains what may be called utopian trace. Finally it is this trace which must serve to counter the otherwise-incisive arguments against music made by John Zerzan in "The Tonality and the Totality" - that all alienated forms of music serve ultimately as control. To argue that music itself, like language, is a form of alienation, however, would seem to demand an imposible return to a Paleolithic that is nearly pre-human. But perhaps he stone Age is not somewhere else, distant and inaccesible, but rather ( in some sense ) present. Perhaps we shall experience not a return to the Stone Age, but a return of the Stone Age ( symbolised, in fact, by the very discovery of the Paleolitic which occurred only recently )

A few decades ago civilized ears literally could not hear "primitive" music except as noise; Europeans could not even hear the non-harmonic traditional classical music of India and China except as meaningless rubbish. The same held true for Paleolitic art, for instance, no one noticed the crave paintings till the late 19th century, even though they'd been "discoverede" many times already. Civilization was defined by rational consciousness, rationality was defined as civilized consciousness - outside this totality only chaos and sheer unintelligibility could exist. But now things have changed - suddenly, just as the "primitive" and the "traditional" seem on the verge of dissapereance, we can hear them. How? Why?

(...) Is there actually a problem with the commodification of music? Why should we assume an "elitist" position now, even as new technology makes possible a "mass' participation in music through the virtual infinity of choice, and the "electric democracy" of musical synthesis? Why complain about the degradation of the aura of "the work of art" in the age of mechanical reproduction, as if art could or should still be defended as a category of high value?

But its not "Western civilization" we are defending here, and it's not the sanctity of aesthetic production either. We maintain that participation in the commodity can only amount to a commodification of participation, a simulation of aesthetic democracy. The problem of music remains the same problem - that of alienation, of the separation of consumers from producers. Despite positive possibilities brought into being by the sheer multiplication of resources made accesible through reproduction technology, the overwhelming complex of alienation outweighs all subversive counterforces working for utopian ends.

The discovery of "3rd world" music leads to appropiation and dilution rather than to cross cultural synergy and mutual enrichment. The proliferation of cheap music-synthesis tech at first opens up new and genuinely folkish/democratic possibilities, like Dub and Rap; but the "Industry" knows very well how to fetishize and alienate these insurrectionary energies - use them to sell junk food and shoes!

As we reach out to touch music it recedes from our grasp like a mirage. Everywhere, in every restaurant, shop, public space, we undergo the "noise pollution" of music - its very ubicuity measures our impotence, our lack of participation, of "choice".

And what music! A venal and venial counterfeit of all the "revolutionary" music of the past, the thorbbing sexualized music that once sounded like the death knell of Western Civilization, now becomes the sonic wallpaper hiding a facade of cracks, rifts, absences, fears, the anodyne for despair and anomie - elevator music, waiting room music, pulsing to the 4/4 beat, the old "square" rhythm of European rationalism, flavored with a homeophatic tinge of African heat or Asian spirituality - the utopian trance - memories of youth betrayed and transformed into the aureal equivalent of Prozac and Colt 45. And still each new generation of youth claims this "revolution" as its own, adding or subtracting a note or beat here or there, pushing the "trasngresive" envelope a bit further, and calling it "new music" - and each generation in turn becomes simpky a statistical mass of consumersbusily creating the airport music of its own future, mourning the "sell-outs", wondering what went wrong."

( excerpts from THE UTOPIAN BLUES , by HAKIM BAY )

relatarea cuiva despre sarbatoarea muzicii in franta

2006-06-24T14:11:00.000-07:00

CINEVA CARE TOT INSISTA SA PUNEM PE BLOG O RELATARE DE-A LUI

POFTIM DOMNE, ITI PUNEM RELATAREA

Ieri a fost in franta sarbatoarea muzicii (e in fiecare an pe 21 iunie);cu ocazia asta in toate orasele se iese in strada, se aduna oameni careincep sa cante (fie grupuri "profesioniste" cu instrumente, eventualpartituri si tot tacamul - boxe, microfoane...). unii sunt cum spuneamprofesionisti, dar altii sunt oameni care se aduna oarecum spontan sicanta pe strada (cam cum faceam noi cu colindatul de craciun).

Asa, si la grenoble s-a sarbatorit ieri Muzica. cantecele in strada auinceput pe la pranz, si treaba a durat pana spre 2 noaptea. in fine eu nuam participat de la inceput, ci spre final : stand in cumpana daca sa maduc sau nu, am plecat spontan spre 9 seara : m-am ridicat din scaunulaflat in fata PC-ului si m-am asezat in saua bicicletei si am luat-o ladrum spre centre ville, unde se petrecea evenimentul.Am ajuns in cam 20 de minute in piata hubert dubedout (adica in centru) siam parcat bicicleta in fata muzeului delfinez, dupa care am inceput sa mapatrund in fenomenul ce se petrecea in fata ochilor mei.Astfel, pe straduta paralela cu isère, adica un fel de lipscanigrenoblez (unde de altfel sunt tot felul de "street fairs" din cand incand), intalneam grupuri de cam 20-100 persoane, grupate in arc de cerc injurul performerilor (in general, trupe de 4, 6 sau maxim 10 persoane).

Prima trupa pe care am vazut-o, pe straduta cu pricina, pe dreapta,intr-un mic spatiu improvizat intr-o fosta curte a unei case in parteabandonate (asa cum si la noi sunt in zona lipscani, sunt si aici totasa). Trupa respectiva era compusa, si asta mi se pare interesant, dinindivizi de 40-60 de ani, estimat, si ma rog cantau ceva gen cor clasic :aveau partituri etc, insa melodiile nu imi erau cunoscute, si, in plus,totul era non-instrumental, pur vocal.Dupa ceva timp, m-am intors un pic inapoi si pe trotuarul stang un altgrup de 6 indivizi incercau sa improvizeze ceva, tot fara instrumente, darsi fara partituri si de data asta fara alura de cor.

Apoi, dupa vreo 5 minute, cand dam sa plec spre bicicleta, pt a ma deplasaspre alte zone ale orasului, am auzit ceva dintr-un gang, tot pe parteastanga a stradutei : ei bine, acolo gangul ala era de fapt o curteinterioara jumatate pe deal (grenoble fiind oras "de munte", sunt relativmulte zone locuite aflate pe dealuri). in gang un grup format din 4 fetesi 2 tipi, cam de varsta noastra asa (~ 25 ani) performau un fel de seriede happening-uri cantate, cu multa pantomima, dar si ceva virtuozitatecorala as zice. Public, mult mult (peste 100 persoane, cu varste de la 4-5ani la 80 si peste). Se statea in picioare unii intre altii, unii cualtii, fara se ne fi cunoscut inainte - voi reveni mai jos relativ laasta.

Dupa ceva zeci de minute (nu stiu exact, pentru ca imi lasasem ceasul labirou, in graba plecarii :-) ), au venit un alt grup, "Ballade", din 3cupluri la vreo 45 de ani asa care improvizau pe loc sau lasau publicul saaleaga ce canta, dintr-o mica palarie cu sute de biletele pe acolo. Asa deexemplu umpleau cu cuvinte concerte de mozart, cantate desigur tot numaivocal, iar cuvintele de exemplu evocau narativ un pranz copios (canteculala era numit de ei "Mozart à Lyon") - trebuie sa zic ca inparticular francezii sunt innebuniti dupa Mozart...

In fine pana la urmas-a terminat in locul ala si m-am indreptat pe bicicleta spre straduteledin centrul orasului.Astfel, prin piata (structurata si ea ca o curte interioara) St. André aminceput sa intalnesc grupuri mai "profesioniste" : scena, estrada,instrumente, acustica etc, insa registrul interpretarilor varia de la temeblues clasice sau inventate, la hip-hop si house. Interesant mi s-a parutaici felul in care se amestecau sunetele : grupurile de street artistserau separate intre ele de distante de cam 50 de metri in medie, sifiecare grup avea publicul ei (tot asa, in jur de maxim 100 de persoane,de la 4-5 ani, la peste 80 de ani).

Unii dansau, insa majoritatea doarzambeau cald si aplaudau ; unii scandau diverse incurajari grupurilor,altii filmau sau fotografiau ce se intampla.Dupa mai mult timp de plonjat printre persoanele de acolo am incercat sa oapuc la intamplare pe una din stradutele ce ies, ca niste raze, din piataSt. André. Ei bine, aici, fiecare club sau barulet avea propriul grupad-hoc improvizat de "bar artists" care cantau in general in registrulpop-lent, dar si rock mai alert (in general, reluari de piese clasice genpink floyd, dar si alice in chains de exemplu); insa se canta, lacluburile respective, si samba, mult mult samba.

Samba parea sa pastrezecel mai mult timp publicul pe loc. Evident, muzica se petrecea nuinteriorul cluburilor, ci pe scene improvizate afara, in strada, laintrarea in cluburi. De aceea pe stradutele astea deplasarea se facea insir indian, cu opriri mai lungi sau mai scurte in fata fiecarui club.In fine la un moment dat a inceput o scurta dar violenta ploaie de varacare a parut sa bulverseze publicul, ce se indrepta precipitat spretramvaie. Totusi, artistii performeri au continuat sarbatorirea; repedeploaia s-a oprit, asa cum incepuse, insa lumea deja plecase in parte (eradeja dupa miezul noptii).

Apoi am mers prin niste parcuri de langa IleVerte si am vazut si acolo un grup de reggae singers, insa reggae as zice"clasic" adica tipii pareau sa fie chiar jamaicani si cantau - publiculera numeros - umplea zona; artistii acestia aveau si instrumente maracasdar si altele.

Apoi m-am indreptat spre periferie, spre gara; acolo, cand am ajuns eu(cred ca era vreo 1) - mergeam oricum pe jos printre oameni si muzici- amgasit interesant un grup de africani DJ-i: DJ-i langa linia ferata, pelanga si pe peroane : sunetul trenului se amesteca ne-disonant culocomotivele si vibratiile sinelor de tren, la trecerea trenurilor. Maiera si un grup de arabi ce animau instrumental (aveau un fel de instrumentca o combinatie intre flaut - dupa dimensiuni si in registrul de sunetejoase si bucium - dupa forma si registrul de sunete inalte) un grup decadane.D

upa inca ceva timp m-am intors pe jos la bicicleta si m-am indreptatincet spre casa (spre 2 noaptea) si remarcam cum linistea uneoriapasatoare incepea sa se astearna din nou peste grenoble...Naratiunea de mai sus m-a facut sa regasesc ceva din francezii la care maasteptam eu, din carti, filme si conversatii sporadice. Francezi pe carenu ii prea gasisem aievea pana acum (de altfel, postasem un comentariu peblog-ul gherillei in acest sens). Ei bine acum am vazut cu catagenerozitate se lanseaza in sarbatorire, fara a fi deloc violenti saumacar agresivi.

Deci am putut merge singur pe acolo simtind in acelasitimp ca fac parte din ceva - dintr-un grup de oameni), si asta inconditiile in care schimbam intamplator priviri si impresii cu diferitepersoane oarecare. Cum spuneam, am vazut la francezii grenoblezi o fata pecare doar o banuiam vag, din carti, filme si priviri intamplatoare; insaacum fata asta se arata macroscopic si complet... Acum deja ii privescaltfel, dupa seara si noaptea de ieri : e o generozitate la ei in a punesuflet, pe care nu o descoperi in viata de zi cu zi -e ca si cum s-ardedubla intr-un fel. Insa uneori, uite asa, o vezi si te trezesti si tu cuun zambet, insa nu prefacut, ci pentru ca pur si simplu asta e tot ce potiface : sa te bucuri, pozitiv.

Asa ceva nu mai traisem vreodata pana acum.Sfarsit_Relatare.Acum, pot spune ca povestea de mai sus a fost pentru mine ceva initiatic,ceva care arata ca petrecerea urbana spontana poate umple de bucurie,relaxare si elan chiar...

THE BECOMING OF SOCIAL BECOMING

2006-06-15T14:16:00.000-07:00

I shall postulat that the mode of social becoming evolves in accordance with the kind of relationship linking society with its environment ( nature and consciousness )

(...) The history of human civilization and technology is nothing but the gradual subjugation of natural resources to human needs and a growing protection of human society against natural threats.

(...) The growth of human knowledge means, among other things, the evolving self-consciousness of social phenomena, regularities, mechanisms of social functioning and change, and the debunking of myths, illusions, "false consciousness"

Piotr Sztompka, The Sociology of Social Change

joi 22 iunie

2006-06-14T08:03:00.000-07:00

ACTIUNE ALTERNATIVA

2006-05-20T08:53:00.000-07:00

Joi, 18 mai, asociatia Aqvarius ( http://www.aqvarius.ro/) a organizat in Piata Universitatii la binecunoscuta fintina campania ANIMALELE SINT PRIETENII MEI IAR EU NU-MI MANINC PRIETENII.

Actiunea a fost sprijinita de mai multa lume, fiecare a dat o mina de ajutor, care cum a putut.

A fost de fapt o actiune alternativa, de promovare a vegetarianismului si a hranei naturiste dar s-a lasat si cu muzici, cu happeninguri, cu desene in acuarele sau cu creta pe asfalt, cu mostre de mincare naturista, cu margarete date trecatorilor si proiectii de filme dupa ce s-a innoptat.

Mi s-a parut o actiune foarte reusita si bine organizata, chiar daca nu a atras totusi un numar prea mare de oameni. A fost totusi prima campanie de genul acesta facuta in strada de Aqvarius, si nu te poti astepta sa vina sute de oameni de la cea dintii incercare. Cu toate acestea s-au impartit o gramada de fluturasi cu informatii despre vegetarianism, trecatorii intimplatori prin piata universitatii au luat contact direct cu actiunea, unii s-au oprit si au stat de vorba, seara la filme era ceva lume...deci in nici un caz efortul organizarii nu a fost inutil.

Campania s-a combinat intr-un mod neasteptat si fericit cu 2 happeninguri puse la cale de un grup de olandezi ( am inteles ca erau olandezi, desi eu aveam impresia ca/s francezi...dar nu mai conteaza oricum ). Primul grup a sosit inarmat cu un fel de dispozitiv din lemn, cu care faceau tot felul de giumbuslucuri prin piata. La final au facut un mic pod din respectivul dispozitiv si au intrat in fintina sub suvoaiele de apa. Al doilea grup a facut o improvizatie cu stropitori din plastic. Lumea ridea de se prapadea si adevarul e ca a fost ff amuzant si deconectant.

Urban playground...dupa cum ziceam in alte posturi...

Aurolacii din zona au participat si ei la actiune si s-au integrat, nimeni nu i-a zgornit si nu s-a purtat urit cu ei. Cu toate actiunile astea am inceput sa-i cunoastem din ce in ce mai bine, sint unele personaje cu care deja m-am obisnuit... :)

Am plecat acasa cu un sentiment de multumire ca am participat la o chestie misto in aer liber si cu speranta ca vom putea organiza si alte interventii in spatiul public. Desi nu este deloc usor: punerea pe picioare a unui asemenea proiect iti ia citeva saptamini de alergatura si munca. Cei din Aqvarius au obtinut aprobarea de la Primarie dupa multe drumuri pe acolo, apoi au trebuit sa rezolve problema curentului electric. De la Arhitectura, desi eu existat promisiuni, nu li s-a permis sa ia curent. In cele din urma s-a rezolvat prin bunavointa unei doamne de la chioscul de pe Edgar Quinet, vizavi de intrarea la Litere. Si nici macar nu a pretins bani pentru asta...Apoi ar mai fi si restul: gaseste, rind pe rind, video proiector, laptop, statie de sunet, generator (just in case), cort pentru fixat bannere si adapostit materialele, masa, etc.

Asa ca nu e nici pe departe atit de simplu sa faci "interventii urbane" mai ales cind te bazezi pe un buget minim si pe nici o sponsorizare, doar pe bunavointa cunoscutilor si hai sa zicem pe dorinta oamenilor de a organiza chestii autonome...Deci bravo Aqvarius&co!

Las pozele sa vorbeasca...

PS: Cineva de la Aqvarius mi-a atras atentia ca aparitia olandezilor nu a fost asa spontana precum am prezentat-o eu. Se cunosteau si stabilisera dinainte sa combine actiunea cu reprezentatia lor. Oricum pentru mine tot neasteptat a fost...si foarte foarte misto

zygmunt bauman

2006-05-18T03:25:00.000-07:00

"Minciuna comertului liber este bine escamontata; este greu de sesizat legatura dintre mizeria si disperarea celor multi "legati de pamint" si libertatea celor putini si mobili din rapoartele ce sosesc de pe paminturile "globalizarii". Se pare, dimpotriva, ca cele doua fenomene apartin unor lumi diferite, fiecare cu cauzele sale disctincet. Din acele rapoarte nu ne-am da seama niciodata ca imbogatirea rapida si saracirea rapida provin din aceeasi radacina, ca "legarea de pamint" a celor mizerabili este un rezultat la fel de legitim al tensiunilor "glocalizante" precum libertatile nelimitate ale celor bogati ( dupa cum nimeni nu ar ghici din analizele sociologice ca holocaustul si alte genociduri se simt "ca acasa" in societatea moderna, la fel ca si progresul economic, tehnologic, stiintific si in privinta standardului de viata.

Ryszard Kapuscinski, unul dintre cronicarii de mare anvergura ai vremurilor noastre, a explicat recent ca o escamontare eficienta depinde de trei tertipuri combinate folosite de mass media pentru a dirija izbucnirile ocazionale, carnavalesti ale interesului public fata de starea de plins a "saracilor lumii"

Mai intii, intr-o stire despre foamete-aproape singurul eveniment care mai fringe indiferenta de zi cu zi-nu se aminteste, de obicei, emfatic ca din acele locuri indepartate in care "oamenii de la televizor" mor de foame, provin si "tigrii asiatici", beneficiarii exemplari ai noii imaginatii si ai noului mod de a rezolva lucrurile. Nu conteaza ca toti "tigrii" luati laolalta nu insumeaza mai mult de 1 la suta din populatia Asiei. Mentionarea lor trebuie sa demonstreze ceea ce era de demonstrat, si anume ca soarta demna de mila a celor infometati este optiunea lor sui generis. Exista alternative, ba inca la indemina, dar nu sunt asumate din indolenta si nehotarire. In subtext, mesajul transmis este ca saracii insisi poarta vina propriei lor conditii, ca ar putea, precum "tigrii", sa se multumeasca cu o prada mai lesne de prins, care insa nu are nimic de-a face cu pofta lor de mincare.

In al doilea rind, stirile sint in asa maniera redactate si prezentate incit sa reduca problema saraciei la tema foametei. Strategema aceasta obtine doua efecte dintr-o lovitura: nivelul real al saraciei este bagatelizat ( 800 de milioane sint in permanenta subnutriti, dar undeva in jurul a 4 miliarde - doua treimi din populatia lumii - traiesc in saracie ), iar solutia ramine astfel hranirea celor infometati. Kapuscinski observa insa ca o asemenea infatisare a problemei saraciei ( spre exemplu , intr-unul din numerele recente ale revistei The Economist, saracia era analizata sub titlul "Cum sa hranim lumea" ) degradeaza imens si chiar reneaga caracterul uman al celor pe care pretindem ca vrem sa-i ajutam.

Ecuatia saracie=foamete ascunde alte aspecte complexe ale saraciei - conditii de trai ingrozitoare, boli, analfabetism, dezmembrarea familiilor, ruperea relatiilor sociale, lipsa oricarui viitor si neproductivitatea. Sint maladaii ce nu pot fi vindecate cu biscuiti bogati in proteine si lapte praf. Kapucinski isi aminetse cum, in peregrinarile sale prin orasele si satele africane, ii ieseau in cale copii care-i cereau "nu o bucata de piine, apa, ciocolata sau jucarii, ci un pix cu care sa-si scrie tema la scoala".

Sa mai adaugam ca, linga imaginile ingrozitoare despre infometare, mass media are grija sa nu aseze niciodata aspecte precum distrugerea locurilor de munca ( principala cauza a saraciei locale ). Ne sint aratati oameni malnutriti, suferind de foame, dar, oricit ne-am obosi ochii, nu vom surprinde niciodata in cadru o unealta, un petic de pamint arabil sau un cap de vita si nici nu vom auzi pomenindu-se de ele. Ca si cum n-ar exista nici o legatura intre indemnurile gaunoase de tip "scoala-te si munceste" urlate saracilor unei lumi care nu mai are nevoie de minca de lcuru - cel putin in regiunile in care oamenii de pe ecran mor de foame - si soarta acelor oameni servita ca spectacol, carnaval, pomana pentru a fi folosita drept supapa de avacuare a pornirilor morale. Bogatii sint globali, mizeria e locala - dar nu exista nici o legatura cauzala intre cele doua, nu?"

( Zygmunt Bauman, Globalizarea, ed Antet )

o lucrare scrisa pt scoala

2006-05-13T11:35:00.000-07:00

SPIRITUALITATEA NEW AGE. RITUALURI CONTEMPORANE

Studiu de caz: Rainbow Gathering ( Romania, Tazlău 2000 )

În lucrarea de faţă voi încerca să demonstrez faptul că oamenii au o nevoie permanentă de ritualuri, pe care le caută sau le produc ei înşişi indiferent de epoca în care trăiesc. Deşi s-ar putea crede că ritualurile reprezintă ceva legat de timpuri aşa numite „străvechi” , „antice” sau de de o dimensiune a existenţei interpretată drept „tradiţională”, nevoia de ritual este una extrem de umană şi prin urmare cît se poate de actuală. Probabil fără să conştientizăm neapărat, performăm frecvent ritualuri: atunci cînd ne sărbătorim ziua de naştere, atunci cînd mergem la un concert cu trupa noastră favorită sau atunci cînd călătorim pentru a vizita vreun loc vestit. Sînt cîteva exemple alese în mod aleatoriu, pentru a facilita trecerea către adevărata tema a lucrării de faţă: spiritualitatea de tip new age sau aşa numita spiritualitate „do-it-yourself”, născută în contextul mişcărilor contestatare ale anilor 60-70.

Subiectul pe care îl voi aborda în mod concret şi pe care mă voi axa îl reprezintă scena festivalurilor libere ( free festivals ) care au apărut de cîteva decenii ca o alternativă gratuită la marile festivaluri comerciale. În general aceste festivaluri libere au fost şi sînt concepute după modelul utopic al unei societăţi diferite, în care nu există constrîngeri, norme, autorităţi sau lideri, dezvoltînd astfel o geografie simbolică dar şi o dimensiune pronunţat ritualică. Participanţii la astfel de festivaluri iau decizii prin consens şi acceptă tacit faptul că nimeni nu este obligat să facă ceva anume pentru a lua parte la ceea ce se întîmplă . În mod straniu această „regulă” a funcţionat de fiecare dată, iar studiile cultural-sociale care s-au ocupat de aceste manifestări au trebuit să recunoască neaşteptata coeziune internă a acestor societăţi non-ierarhice şi non-violente temporare. Ce e drept durata medie a unui astfel de festival este undeva între 1 şi 3 luni, suficient însă pentru a demonstra că forme alternative de coexistenţă şi organizare socială sînt posibile.

Presupoziţia de la care plec este aceea că participanţii la festivalurile libere, supranumite şi neo-pagîne ( neo-pagan ) caută şi altceva în afară de simpla petrecere a timpului în locuri paşnice şi plăcute, iar acest „altceva” poate fi subscris unui anumit fel de spiritualitate imposibil de găsit sau obţinut în locurile de baştină ale celor ce vin. În acest sens se poate spune despre participarea lor că este una ritualică, în căutarea a ceva, un fel de pelerinaj postmodern într-un loc care nu este neapărat „sfînt” dar care poate deveni astfel, prin comuniunea spirituală şi fizică a oamenilor. Iată afirmaţia unei femei : „For me personally, the Rainbow Family is where i have found my greatest opportunities to learn, to grow, to celebrate, to be one with my fellow beings and my mother Earth, to serve, to pray, to play. The gatherings for me are living theater, evolution in process, creativity manifest. I am passionately in love.”

Lucrarea de faţă se bazează în primul rînd pe experienţa personală pe care am trăit-o la o astfel de întrunire acum cîţiva ani. Festivalul se numea Rainbow Gathering şi a avut loc în anul 2000 undeva pe lînga satul Tazlău, judeţul Neamţ. Ajunsesem acolo cu totul întîmplător împreună cu cîţiva prieteni, şi întreaga şedere acolo s-a dovedit a fi o experienţă cu totul nouă şi specială. Pe atunci nu ştiam nimic despre astfel de festivaluri, nici măcar despre termenul new age, cu atît mai puţin despre întreaga realitate implicata de acesta. Cu timpul am început să fac legături mai complexe şi să înţeleg de ce unii oameni aleg să-şi petreacă în felul acesta vacanţele, timpul liber, sau chiar să se identifice total cu un astfel de mod de viaţă.

Rainbow este o adunare liberă de oameni, un fel de proiect de locuire în natură pe termen scurt ( aproximativ o lună) cu punctul de maximă intensitate situat în jurul vreunui fenomen al naturii: solstiţiu sau luna plină. Despre întrunirea Rainbow se ştie că a fost fondată în SUA acum cîteva decenii de un grup de hippies cărora li s-au alăturat veteranii întorşi din Vietnam. An de an întrunirea a avut loc în diferite locaţii din Statele Unite, atrăgînd mii de persoane, ulterior ea s-a extins în Europa şi pe alte continente. În prezent Rainbow continuă să se desfăşoare an de an pe mai multe continente, alegînd de fiecare dată o locaţie nouă. Anul 2000 a adus Rainbow-ul european în Romania în judeţul Neamţ.

Site-ul neoficial al familiei Rainbow se deschide în felul următor: „Some say we're the largest non-organization of non-members in the world. We have no leaders, and no organization. To be honest, the Rainbow Family means different things to different people. I think it's safe to say we're into intentional community building, non-violence, and alternative lifestyles. We also believe that Peace and Love are a great thing, and there isn't enough of that in this world. Many of our traditions are based on Native American traditions, and we have a strong orientation to take care of the the Earth. We gather in the National Forests yearly to pray for peace on this planet.”

Rainbow Gathering se mai numeşte şi The Rainbow Family of Living Light sau Rainbow Gathering of the Tribes. O să ofer o scurtă descriere a ceea ce se petrece de regulă la o asemenea întrunire, bazîndu-mă pe propriile informaţii dar şi pe o documentare suplimentară pe Internet. Ulterior voi încerca o abordare teoretică a subiectului, însă cîteva date de ordin etnografic sînt cu siguranţă necesare.

Ce se întîmplă de regulă la o întîlnire a „Familiei Curcubeului”: oamenii, printre care mulţi copii, se adună undeva în natură într-un loc izolat, încărcaţi cu tot felul de obiecte personale : corturi, hamace, vase, tacîmuri, securi, pături, instrumente muzicale, mîncare. În instrucţiunile ce-ţi indică felul în care ajungi în tabară se precizează de multe ori importanţa acestor obiecte. Prezenţa altor bunuri cum ar fi alcoolul, carnea, drogurile tari, armele, camere video sau foto nu este binevenită. Există o listă clară de lucruri ce nu trebuie aduse. Printre cele enumerate mai sus se numără si „vibraţii şi atitudini negative”. Familia Rainbow foloseşte o bucătărie comună, unde voluntari gătesc în fiecare zi cu rîndul. La ora mesei principale toată lumea se aşează într-un cerc uriaş, intonează ritualic un cîntec ( acelaşi de fiecare dată – am ataşat un fişier cu acest cîntec), după care mănîncă : masa e servită din cazane enorme, şi se presupune că fiecare om are propriul vas şi propriile tacîmuri. În afară de alimente personale precum ar fi ciocolată, zahărul sau lapte pentru copii, alimentele de bază se cumpără la comun din banii colectaţi în Pălăria Magică ( Magic Hat ). Pălăria Magică circulă în tot cercul de oameni imediat după masă şi fiecare donează ce crede de cuviinţă. Nimeni nu este obligat să facă acest lucru, dar de obicei situaţia se reglează perfect: participanţii cu mai mulţi bani donează probabil mai mult, iar banii pentru mîncare nu reprezintă vreodată o problemă. Despre cercul de dinaintea fiecărei mese se poate spune că este o identificare simbolică a comunităţii ( am ataşat fotografii de la Tazlău 2000 ), un act ritualic menit să celebreze apropierea şi buna înţelegere între oameni care îşi împart hrana.

Ce altceva fac persoanele care participă la o astfel de întrunire în afara de organizarea domestică a bucătăriei şi a tăierii lemnelor pentru foc: organizează o mulţime de ateliere şi workshopuri, dezbat, schimbă idei, fac muzică, meditează, se plimbă. Oricine este liber să participe la activităţile organizate, iar adevărul este că poţi învăţa o grămadă de lucruri noi. La întrunirea de la Tazlău se organizau workshopuri de jonglerie, de supravieţuire în natură, de medicină alternativă, de predare a limbii esperanto. De acestea îmi amintesc eu. Ulterior, cînd nişte prieteni au organizat un Rainbow în miniatură la care au participat aproximativ 20 de persoane, undeva într-o poiană de lîngă Sinaia, am învăţat cum se construieşte o saună cu pietre încinse în aer liber si cum se înalţă un cort indian tipi. Ideea de bază este aceea că participanţii folosesc prilejul locuirii în comun pentru a învăţa lucruri noi unii de la ceilalţi, pentru a transmite cunoştinţe şi pentru a dezbate idei. Descrierea unei participante pe care am găsit-o pe site-ul Rainbow sună astfel: „Besides the work that goes on to help the gathering happen, there is also lots of accoustical music, drumming, dancing, workshops, herb-walks, council sisters, sister circles, brother circles, brother-sister circles, people hanging out, people enjoying nature, people meditating, chanting, and praying, people talking politics, people talking spiritual and personal growth, people visioning the future, people doing bofz work and other healing work (...)”

Principiul tacit al întrunirilor este că fără cooperare şi colaborare întrunirea nu ar putea funcţiona. Se pare că toţi cei care vin înţeleg şi acceptă tacit pricipiul, căutînd să contribuie cît de puţin la bunul mers al lucrurilor. În general oamenii conştientizează şi acceptă faptul că la mijloc este vorba de şederea lor împreună, că nimeni nu-i obligă să facă acest lucru, de aceea prea puţini indivizi caută să se eschiveze activităţilor necesare pentru ca tabăra să se desfăşoare corespunzător. Desigur există persoane ce-şi asumă o oarecare responsabilitate, acestea fiind de obicei organizatorii sau cei ce au propus un anumit loc pentru întîlnire. Tazlău 2000 spre exemplu a avut la bază propunerea unui român din Piatra Neamţ. Deşi el locuia în Statele Unite, a trebuit să sosească mai devreme pentru a pregăti terenul evenimentului, iar ulterior a fost de multe ori intermediar între familia Curcubeului şi localnicii din satele de prin împrejurimi.

Într-o încercare de abstractizare a tuturor acestor detalii, am putea porni de la următoarea întrebare: „De ce vin oamenii la un astfel de festival?”. Cu siguranţă motivaţiile sunt extrem de variate. Dar, aşa cum a observat cercetătoarea Sarah Pike într-un text intitulat „Earthly Bodies,MagicalSelves”(http://www.ucpress.edu/books/pages/8775/8775.ch01.html), toate festivalurile new age ascund în sine promisiunea, speranţa şi prilejul unei experienţe transformative. Acesta ar fi de altfel motivul cel mai des invocat de către participanţi: căutarea unei asemenea experienţe, greu de obţinut în contextul practicilor şi obişnuinţelor cotidiene. Alţi participanţi îşi justifică venirea prin faptul că se simt ca într-o familie. Întrunirea Rainbow poate fi într-adevăr, aşa cum vom vedea mai tîrziu, un creuzet de legături sociale puternice. Pe de altă parte, aşa cum tot Sarah Pike menţionează, festivalurile new age pot constitui terenul confruntării a două potenţiale contradicţii: pe de o parte unii oameni se îndepărtează temporar de casele şi familiile lor venind la întruniri unde se aşteaptă să găsească de fapt tot o „familie”. Însemnul adunării Rainbow şi urarea pe care şi-o fac participanţii este următoarea: „Welcome home!” – „Bine aţi venit acasa!” Acesta este de altfel şi numele site-ului neoficial (www.welcomehome.org). Există aşadar o puternică simbolistică a casei şi a familiei – aceste două coordonate reprezintă ceea ce adunarea Rainbow încearcă să recompună în alt plan. O convieţuire ideală între oameni, asemenea unei mari familii. Şi în acest punct autoarea Sarah Pike identifică cea de a doua contradicţie: faptul că adunarea Rainbow este văzută ca o experienţa ideală a traiului în comun dar şi ca oportunitate pentru explorarea individuală şi afirmarea expresiei de sine.

Cu toate acestea, esenţială rămîne observaţia legată de separarea şi evadarea din cotidian. Aceste festivaluri, chiar şi prin plasarea în locuri izolate, uneori greu accesibile, denotă o anumită relaţie pe care o stabilesc cu lumea-din-afară, adeseori denumită Mundania sau Babylon. Intenţia declarată a festivalurilor new age este de a crea spatii sociale diferite, supranumite şi TAZ ( Temporary Autonomous Zone ). Aceste spaţii ar fi libere, nesupuse restricţiilor cu care ne confruntăm în viaţa de zi cu zi, imaginate ca locuri ce contrastează puternic cu restul lumii. Geografia simbolică a unui festival situat în mijlocul naturii este interpretată ca o altă lume posibilă, nu doar prin izolarea şi îndepărtarea fizică, ci şi prin aşteptările şi percepţiile participanţilor. Toţi îşi doresc ca experienţa lor acolo să fie diferită de ceea ce li se întîmplă acasă, toţi vor să se umple de o anumită energie pe care să o păstreze şi să o folosească în existenţa lor cotidiană. Din acest punct de vedere nu trebuie să ne mire varietatea categoriilor de oameni care participă la astfel de întruniri. Deşi mulţi indivizi Rainbow încearcă să ducă permanent un astfel de stil de viaţă alternativ, călătorind şi schimbînd mediile frecvent, pentru unii oameni luna petrecută la Rainbow reprezintă o alegere alternativă de a-şi petrece concediul sau timpul liber. Iată spusele unui manager de mall: „To an extent people are coming here for a service. They are trying to get in touch with their feelings. They are trying to kick back – become the person that they know they are – without the outside pressures. So in that respect i think Rainbow provides a service like a mall would” (http://www.welcomehome.org/rainbow/info/Niman-Quotes.html). Este desigur o anumită viziune a unui anumit tip de om.

Sarah Pike observă cum faimoasa teorie a riturilor enunţată de A van Gennep se regăseşte în structura festivalurilor new age – un lucru dealtfel evident. Avem de-a face cu o etapă preliminală, ce corespunde separării de cotidian ( Mundania ) şi izolării undeva în mijlocul naturii. Apoi liminalitatea caracterizează întreg festivalul: regulile din Mundania se suspendă, iar participanţii caută să trăiască sentimentul aparţinerii la un „trib”, sau altfel spus la o mare familie, în care ierarhiile nu există sau se anulează, şi în care ceea ce contează este senzaţia unei plinătăţi existenţiale şi comunitare. Ei crează astfel un spaţiu antistructural pe care-l opun aşa numitei Mundania ( „highly structured everyday society” o numeşte Sarah Pike ). Este un timp „între”, o eliberare de constrîngeri culturale şi sociale tolerată de o comunitate spontan structurată. Comportamente „libere” dar paşnice sînt acceptate şi incurajate în cadrul acestei comunităţi spontane. Liminalitatea se identifică înseşi perioadei de şedere la festival: din momentul în care participanţii au ajuns în tabără ( „acasă”) pînă cînd drumurile acestora se despart.

În ceea ce priveşte perioada postliminală, ea nu înseamnă decît reîncorporarea participanţilor în lumea de care s-au izolat o perioadă. Diferenţa ar fi că ei pleacă de aici cu experienţe noi şi pline, încărcaţi cu energie pozitivă ( cel puţin asta afirmă mulţi) cu care vor face faţă în Babilon. „According to festival belief, when participants return home, they are no longer the same people who walked through the gates several days before”, afirmă Sarah Pike.

Aş putea să suprapun peste aceste afirmaţii experienţa mea personală la Rainbow-ul de la Tazlău: dupa săptămîni de locuit între dealuri, cînd am coborît în sfîrşit în „lume” am simţit într-adevăr că trăisem o experienţă cu totul şi cu totul specială, diferită de orice se întîmplase pînă atunci. Cunoscusem oameni noi, aflasem lucruri noi, trăisem stări noi, pe scurt intrasem în contact cu o lume noua. Din toate acest puncte de vedere pot spune că eram un alt fel de om. Pe măsură ce au trecut anii am înţeles mult mai bine că astfel de reuniuni fac parte dintr-o paradigmă mai largă, pe care putem să o denumim convenţional „stil de viaţă alternativ”. Legat de ultimele manifestări ale acestei paradigme în creştere nu pot să nu menţionez în trecere mult discutatul fenomen al downshifting-ului. Dar ar fi subiectul unei alte lucrări...

Un aspect interesant ce merită să fi pus în discuţie este implicaţia politică pe care aceste festivaluri o pot dezvolta. Dacă ar fi să scriu un capitol pe marginea acestei teme l-aş intitula astfel: „When spi (ritual ) becomes political”. De altfel tema cu pricina mă atrage în mod special dar în cazul lucrării de faţă nu îmi voi permite decît să o abordez sporadic. De ce spiritualul ar deveni politic? După raţionamentul meu, ecuaţia este destul de simplă: adunările new age precum Rainbow Gathering reprezintă în esenţa lor nişte laboratoare / experimente sociale, proiecte de locuire comunitară şi organizare autonomă. Dincolo de intenţiile de căutare şi trăire a unei anumite spiritualităţi, ele ascund în sine şi un pronunţat potenţial subversiv. Este normal ca sistemul în care trăim să nu încurajeze un experiment în care oamenii se adună cu miile, ba chiar cu zecile de mii, învăţînd să se conducă şi să se organizeze singuri, promovînd principii non-ierarhice şi anti-autoritariste. Este cumva o formă de anarhie camuflată. De aici rezultă şi atîtea probleme cu autorităţile care niciodată nu au văzut cu ochi buni adunările mari de oameni, voluntare şi nedirijate. Dintotdeauna Rainbow Gatherings au întîmpinat conflicte cu autorităţile care au încercat de multe ori să evacueze întrunirile, la fel cum se întîmplă şi la petrecerile contemporane de muzică electronică desfăşurate sub cerul liber ( cea mai recentă, violentă şi abuzivă intervenţie a poliţiei la o astfel de petrecere a fost în Cehia acum cîteva luni, la festivalul Czechteck ). Rainbow Gatherings se desfăşoară de obicei pe teritoriu public, de multe ori în munţi. Este o luare în stăpînire a spaţiului temporară, mai precis o folosire a bunului public comun, şi prin urmare o revendicare la urma urmei politică. La începuturile sale în StateleUnite, Rainbow se desfăşura pe teritorii considerate a aparţine vechilor indieni. Organizatorii chiar cereau permisiunea indienilor pentru a folosi pămîntul, şi în nici un caz autorităţilor ( Forest Service ). Familia Rainbow a trebuit să lupte de multe ori pentru drepturile sale şi pentru posibilitatea de a continua desfăşurarea întrunirilor anuale. Legislaţia americană încearcă de cîţiva ani să îngrădească această posibilitate. În Europa lucrurile sînt ceva mai relaxate. Dar este evident că sistemul legislativ nu încurajează astfel de manifestări şi folosiri ale spaţiului aşa numit public iar mass media le descrie întotdeauna în termeni negativi şi ironici

Deşi festivalurile new age au un potenţial subversiv, totuşi majoritatea participanţilor probabil nu sosesc cu acest gînd în minte. Este mai degrabă un potenţial involuntar care se crează prin simpla alăturare şi convieţuire a oamenilor. Participanţii văd în aceste adunări de regulă un mod ideal de a fi cu alţii, o şansă de relaţionare mai intimă decît în alte medii sociale. Aşa cum am mai spus, festivalurile New Age şi implicit Rainbow reprezintă un creuzet de legături sociale în care predomină sentimentul de familie şi în care îţi poţi face întotdeauna noi prieteni aflaţi pe aceeaşi lungime de undă. În multe cazuri se formează „familii” care continuă să se întîlnească regulat la festivaluri, rămîn în contact, îşi scriu emailuri, se vizitează şi petrec timp împreună. S-ar putea spune că motivul fundamental pentru care oamenii vin aici este sentimentul de a fi/deveni o mare familie, un sentiment foarte uman cu totul de înţeles în contextul lumii actuale, care mai degraba descurajează întîlnirile autentice între indivizi şi distruge treptat relaţiile sociale sau cel puţin le face greu de păstrat. Rainbow Family s-ar putea regăsi în ceea ce Victor Turner numeşte „communitas”, o comunitate nestructurată care pune între paranteze ierarhiile sociale dar care se supune propriului ritual.

În afară de asta, festivalul new age este locul unde poţi experimenta alte identităţi sau măşti. Dacă acceptăm teoria lui E. Goffmann referitoare la punerea în scenă a vieţii cotidiene, atunci nu ne rămîne decît să acceptăm că ducem o existenţă teatralizată, în care avem „roluri rituale”, în care schimbăm măşti în funcţie de interlocutor şi în care partenerii se feresc „să-şi piardă credibilitatea", menţinînd-o printr-o atentă manevrare a măştilor în scene diferite. Spaţiul unui festival new age este cu totul diferit – la fel ca într-un carnaval poţi încerca orice mască doreşti. Sau, cum formulează Sarah Pike, „a festival is a place where the usual masks and hats are unnecessary but at which new masks and robes can be tried on”. Şi revenim astfel la dimensiunea ritualică a acestor întruniri: oamenii fac tot ceea ce le trece prin cap pentru că ştiu că nimeni dintre „fraţii şi surorile” lor nu-i va judeca. Dansează în jurul focului, fac baie goi, sărbătoresc luna plină, cîntă la tobe ( bongos ), recită, incantează, cîntă, se roagă, meditează, se socotesc un trib, se îmbracă viu şi colorat, invocă spiritul pămîntului şi al vieţii, înalţă corturi indiene tipi, fumează droguri uşoare ( cannabis ), experimentează stări şi, aşa cum am mai spus, identităţi. „Some folks come to Rainbow for a chance to feel the Living Spirit, some for the fun of it, some for a chance to see those they Love”, afirma un membru al familiei Curcubeului pe site-ul neoficial.

Un fapt cert constatat de cercetători, mai ales antropologi este imitarea sau preluarea tradiţiilor vechilor indieni – faptul a fost denumit ironic „fakeloric cultural appropriation”. Ca o paranteză scurtă aş strecura o apreciere a antropologilor de către un membru al familiei Rainbow: „Conscious anthropologists are one of many reality checks we have incorporated into this Family by welcoming every kind of human there” ( !!!). Într-adevăr familia Rainbow s-a raportat de la bun început la tradiţii, ceremonii, mituri, chiar obiecte şi instrumente folosite de nativii americani, ca să folosesc o denumire corect politică. Bănuiesc că acest lucru s-a întîmplat pe fondul mişcărilor de deschidere şi preluare culturală din anii 60, cînd tinerii au început să călătorească în zone din America de Sud şi Asia, adoptînd ulterior în moda şi manifestările lor tradiţii şi motive folclorice găsite în aceste ţări. Acum cîţiva ani, o întrunire Rainbow în Polonia menţiona în instrucţiunile de ajungere urmărirea „semnelor Hopi”.

Unii cercetători denunţă astfel de preluări din cultura altor popoare considerîndu-le abuzive, alţii identifică pur şi simplu un proces de adaptare a ritualurilor străvechi pentru uz modern. Este un fel de reciclare de ritualuri şi investire a acestora cu o nouă sacralitate. Mă întreb cît de condamnabil rămîne acest fapt într-o lume în care graniţele dintre culturi se întrepătrund din ce în ce mai intens. Mă întreb de asemenea dacă un om are dreptul să-şi genereze propriile ritualuri din ceea ce are deja la îndemînă, asemeni unui bricoleur, fără să fie acuzat de furt de tradiţie. Dacă fiecare se poate raporta la sacralitate aşa cum simte, trăind-o unde şi cu cine crede de cuviinţă, sau trebuie să meargă în spaţii special construite pentru aşa ceva: biserici, temple, moschei, sinagogi, chilii, etc. Dacă se poate accepta ideea de la care am plecat în această lucrare: aceea că oamenii, dacă au nevoie, îşi produc ei înşişi ritualuri.

Zygmunt Baumann numea manifestările pe care am încercat să le descriu aici „fenomene neo-tribale” care caracterizează „formele contemporane de identificare socială”. Iese statul-naţiune, intră neo-triburile se numeşte un capitol din „Etica postmodernă”. Despre neo-triburi Baumann mai spune că ar fi un fel de „exerciţii de nemurire imediată”. Le-aş numi mai degrabă experimente care îmbină mai multe dimensiuni: socială, ritualică, simbolică, politică. Cu o tristă observaţie : poate că aceste experimente reuşesc să anuleze diferenţele între cei săraci şi cei bogaţi prezenţi la o întrunire, totuşi ele nu reuşesc să atragă categorii defavorizate de indivizi. Aşa cum a remarcat cineva, majoritatea participanţilor la festivalurile new age provin din „middle class”, beneficiind aşadar de un minim de resurse financiar. Pentru că de fapt, nu toată lumea îşi permite să se deplaseze la un astfel de eveniment. Festivalurile new age rămîn apanajul unei lumi bogate, probabil sătulă de propriul surplus şi dornică să se întoarcă mai mult spre rădăcini şi spre un trai simplu, modalitate prin care de fapt se reglează neîmplinirile societăţii de consum ( ceea ce Victor Turner numeşte „dismembering”). Un sociolog pe nume Munt remarca felul în care tineretul din clasa de mijloc ( ceea ce Bourdieu numea „new petit bourgeoisie” ) defineşte turismul ca un mijloc de procurare a capitalului cultural. Într-un mod asemănător, festivalurile new age pot asigura acumularea şi perpetuarea unui capital spiritual. Dar pe care, trist, nu oricine şi-l permite.

În concluzie, dacă ar fi să rezum ideile expuse în lucrare cu privire la festivalurile new age, în special Rainbow Gathering, aş spune că pot fi identificate patru mari dimensiuni:

1. o dimensiune socială, care presupune organizare prin cooperare şi împărţire a resurselor, asigurînd totodată legături noi într-un spaţiu special, menit să găzduiască o ieşire temporară din sfera cotidiană a interacţiunilor obişnuite.

2. o dimensiune politica, care se referă la posibilitatea unei iniţiative comunitare autonome cu potenţial subversiv, non-ierarhică, non-violentă şi non-autoritară

3. o dimensiune ritualica, în care totul se celebrează: simplul fapt de a fi împreună, dar şi o celebrare a sinelui, a naturii, a comunităţii, a informaţiilor şi cunoştinţelor, a anumitor valori ( cooperare, colaborare dar mai ales împărtăşire şi împărţire )

4. o dimensiune simbolica, prin care se încearcă inducerea ideii unei familii largi, în sînul căreia oricine este binevenit.

Pe post de încheiere a lucrării mele voi folosi cîteva cuvinte ale lui E Durkheim citat de Zygmunt Baumann într-una din cărţile sale: „Refacerea morală nu poate fi realizată decît prin reuniuni, adunări, întîlniri unde indivizii îşi afirmă sentimente comune”.

BIBLIOGRAFIE:

Baumann Zygmunt, Comunitatea ( cautarea siguranţei într-o lume nesigură), ed Antet

Baumann Zygmunt, Etica postmodernă, ed Amarcord

Baumann Zygmunt, Globalizarea şi efectele ei sociale, ed Antet

Copans Jean, Introducere în etnologie şi antropologie ( capitolul Culturi si simboluri, Ritualuri si Limbaje ), ed Polirom

Cool places : Geographies of Youth Cultures, antologie alcatuita de Skelton Tracey si Gill Valentine ( Consiliul Britanic) – capitolul New Age Travellers and the utopics of the countryside ( Kevin Hetherington) şi „Checking out the planet” – global representations/local identities and youth travel ( Luke Desforges )

Goffmann, Erving: The Presentation of Self in Everyday Life, Oxford

Monaghan John&Peter Just: Social and cultural anthropology, Oxford

Segre Monique, Mituri, rituri, simboluri in societatea contemporana, ed Amarcord

SITEURI

http://www.welcomehome.org/rainbow/index.html ( siteul neoficial al Familiei Rainbow)

http://www.rainbowinfo.de/files/mp3/we_are_circling_Variante1.mp3 ( cîntecul care se intonează înaintea meselor )

http://www.rainbowinfo.de/files/mp3/ammataye_128k.mp3 ( alt cîntec Rainbow)

http://www.rainbowinfo.de/files/mp3/labellaluna.mp3 ( alt cîntec Rainbow )

http://tash.gn.apc.org/mckay.htm

http://www.ucpress.edu/books/pages/8775/8775.ch01.html

http://204.60.163.141/rainbow/rainbow/nfs-regs/missouri96/shield.html

http://www.welcomehome.org/rainbow/info/Niman-Quotes.html

http://religiousmovements.lib.virginia.edu/nrms/newage.html

something i wrote long ago, when being furious..

2006-05-11T15:37:00.000-07:00

the ballad about electric-electronic human heat
narrated to you in a mothefukin punky beat
sharp eyes always ready to cheat
words ready to perform another boring hit
so much shit-eat from the west to the east
honesty's benn kicked down by the invisible beast
affection's just a name in the list
delivered in dozens of eterical mist
solidarity is motherfuckin bullshit
cold hearts that are never able to heat
contacts and contracts melt in the pot
so burn motherfucker the roof is so hot
connection gets killed and twisted around
feelings are always left on the ground
so let's buy one for more than a pound
my eyes are too tired to stay and to watch
another shit story for sure they will catch
so let's try now the good old trick
forget all about and wake up setted for another week

g8

2006-05-11T08:28:00.000-07:00

Ziua Europei, 9 mai si mitingul sindicalistilor

2006-05-09T13:06:00.000-07:00

Azi am fost la mitingul sindicalistilor. Sindicate din toate "ramurile" si din toata tara. Nu stiam exact ce se intimpla pe acolo, m-am dus mai mult din curiozitate. Am ramas masca atunci cind am vazut ca de fapt se adunasera mii de oameni. La stiri au spus ca 10000...dar mie mi s-au parut mai multi...cel putin dublu. Oamenii au defilat de la Parlament pina la Guvern, adica in geografia urbana de la Piata Constitutiei pina la Piata Victoriei. Ce am retinut din tot ce se striga sint urmatoarele: in primul rind "salarii europene" la preturile si costurile europene care sint deja la noi in tara; pensii mai mari; conditii de munca mai bune; "hotii"; "jos guvernul"; "demnitate", "unitate", "vrem sa muncim nu sa cersim".

Mitingul mi se parea foarte bine organizat. Cu toate astea ma gindeam cam la ce ar putea duce el: probabil la nimic. Oamenii se imprastie care incotro la final, sentimentul multimii se pierde, din cladirile oficiale si importante nu iese nimeni. Apoi oamenii se urca in autobuze si se intorc acasa: la Satu Mare, la Miercurea Ciuc, la Piatra Neamt, etc. Situatia continua desigur sa ramina precara. Precaritate...un termen esential pentru calitatea muncii in ziua de azi - nu numai in Romania.

Asa, iar la stiri mitingul ocupa aproximativ un minut, dupa o serie lunga de alte informatii. De curiozitate m-am uitat in seara asta pe Realitatea sa vad ce stiri au prioritate. Si ordinea a fost cam urmatoarea: boala si operatia lui Basescu, interviuri cu doctori din Viena, certuri intre ministrul sanatatii Nicolaescu si Sorin Oprescu, fiecare cu comisiile lui speciale pentru sanatatea presedintelui-asta a ocupat cel mai mare numar de minute. Apoi nush ce fugarire prin Parlament, alerga nush cine dupa altcineva sa-i ofere nush ce stegulet rosu ca simbol al coruptie. Alerga la propriu, pe coridoare! Apoi, stirea numarul 3: deblocarea unui drum in defileul Jiului. Apoi: avertizare metro ca vin ploile prin sud-estul tarii. Apoi Stolojan care face declaratii cum ca s-ar oferi sa fie si presedintele PNL-ului, si prim ministru! Daca ar putea sa inhate totul dintr-o lovitura...GMS-la fostul meu loc de munca GMS insemna "political games"...Asaaaa. Si acum urmeaza stirea cu sindicatele si protestul. Nici n-apuc sa ma uit bine, 2-3 cadre acolo, o bucatica de interviu, ca s-a si terminat stirea...Mai urmeaza niste chestii palide si gata cu jurnalul...

Mie, pentru ca fusesem acolo in strada si luasem pulsul, mi s-a parut penibil ca aceasta manifestatie sa fie tratata cu atita dezinteres. Totusi s-au adunat mii de oameni azi...Si aveau lucruri de spus...Si cu siguranta marea parte nu o duce asa bine.

Dar de fapt, in logica televiziunilor mainstream ( cel putin Realitatea), EI NU CONTEAZA. Ei sint ndoar niste tisti bisti care au venit cu autobuzul la Bucuresti sa strige din toti rarunchii pentru citeva ore. Si atit. Mult mai importante de prezentat telespectatorilor sint jocurile politice si mesajele la virf ale politicienilor. Jocul lor e jocul de baza...iar noi trebuie sa-l luam ca atare, ca vrem sau nu vrem, sa ne delectam cu miscarile lor mai mult sau mai putin strategice si sa inghitim jurnalele de stiri ce ni se pun la dispozitie ... Ce conteaza omul simplu care a iesit si el in strada cerindu-si drepturile...Lasa, ca asta intra numai bine intre o stire cu un drum oarecare deblocat si un Stolojan avid dupa functii si pozitii.

Lasa ca le trece oricum, saracii. Or zbiera cit or zbiera, obosesc, li se face foame, sete, in fata Guvernului n-au voie oricum sa stationeze...iar in curind se vor risipi, ca sa poata si guvernantii sa iasa linistiti de la locul lor de "munca".

Miine deja tot mitingul asta urias va fi o amintire...

ACTIUNE DIN COMPASIUNE

2006-05-07T16:43:00.000-07:00

Actiunea de ieri...am tot vrut sa postez si am aminat. Dar citeva lucruri ar fi de spus. Desi a aparut o scurta relatare pe indymedia

http://www.romania.indymedia.org/ro/2006/05/1389.shtml

Sa fie food not bombs sau nu. Daca da, de ce. Cum adaptam, cum traducem. Ce rost ar avea sa tinem un banner pe care sa scrie food not bombs. Cine ar intelege, mai ales dintre oamenii sarmani pe care vrem sa-i chemam. Totusi ce mesaj transmitem. De ce facem actiune asta. O facem pur si simplu, sau vrem sa spunem ceva si trecatorilor.

Cam astea au fost discutiile purtate inaintea actiunii. Organizata rapid si destul de haotic cam in 2 zile. Toata lumea a cazut de acord ca n-ar avea nici un sens sa pretindem ca facem un FOOD NOT BOMBS. Ar fi fost cam lipsit de substanta...

Apropo, http://www.foodnotbombs.net/

Initial am vrut sa gatim ceva, dar apoi am renuntat si am cumparat doar hrana rece. Am impartit pachete cersetorilor si sarmanilor de pe strada. Am profitat de evenimentul cu strada artur verona pentru a strecura masa noastra. Altfel am fi avut cu siguranta probleme cu agentii de ordine, pentru ca nu aveam nici o autorizatie sa facem asa ceva.

De altfel ma intreb daca chiar am fi avut nevoie de autorizatie pentru a imparti niste fructe si niste sandviciuri. Este ca si cum ti-ai impari cina cu cineva. Sau ca si cum ti-ai cumpara un pachet de biscuiti si i-ai minca impreuna cu altii. Numai ca ce faceam noi era un pic mai mult decit atit...In fine. Data viitoare poate ca ne vom organiza mai bine, vom pregati hrana calda si vom merge intr-un loc dinainte stabilit: de exemplu la gara sau la un adapost de noapte.

In alta ordine de idei, evenimentul care s-a vrut un fel de reclaiming the streets a cam lasat de dorit. Am scris deja un comentariu aici

http://www.blogger.com/comment.g?blogID=20122810&postID=114682956559291438

Felul in care i-am adunat pe sarmani...Am mers pe strada in zona Magheru-Piata Amzei-Piata Unirii si le-am spus unde sa vina. Mi-a placut ca unii ne-au luat la rost: "Cine sinteti?" "Cui faceti publicitate?" "Aaa, aveti nevoie de noi ca sa aiba aia ce filma, vreti sa ne invirtim si noi pe acolo" "Sinteti copii de bani gata, sau ce?"

De fapt o sa-i rog pe mai multi dintre cei care au participat la actiune sa-si posteze experientele si voi updata incontinuu.

Am pus la plesneala si o cutie pentru donatii, si culmea, s-au strins ceva bani.

Unii dintre cei chemati au stat pe acolo si ne-au povestit tot felul de chestii. Gigi, care locuieste pe strada undeva in zona hotelului Lido ne-a promis ca la urmatoarea actiune ne va ajuta. De fapt si de data asta ne-a ajutat foarte mult, a facut drumuri si a anuntat oameni.

A fost un prilej de a sta de vorba cu persoane care fac parte dintr-o lume despre care in general habar nu avem. Si de a aprecia mai mult vietile noastre pina la urma placute si lipsite de probleme grave...

Ideea ar fi ca de aici inainte sa incercam sa organizam frecvent treaba asta, o data pe luna, sau, si mai bine, o data la 2 saptamini. Dar trebuie sa ne adunam si sa actionam mai organizat. Si sa ne certam mai putin...

Pina una alta incarc citeva poze si poate ca o sa mai revin.

Fluturasul pe care l-am impartit trecatorilor:

ACŢIUNE DIN COMPASIUNE.

DACĂ NU TU, ATUNCI CINE?

STRĂZILE SÎNT ALE TUTUROR, MAI ALES ALE CELOR CARE LOCUIESC ÎN ELE ŞI DUC EXISTENŢE PRECARE.

IEŞI ÎN STRADĂ ŞI ÎMPARTE CU CEL FLAMÎND – NU TREBUIE SĂ FIE NEAPĂRAT CRĂCIUN SAU PAŞTE.

aceasta este o acţiune spontană, organizată rapid la iniţiativa cîtorva oameni

Puberii si 1 mai muncitoresc

2006-05-06T07:41:00.000-07:00

Am trait s-o vad si pe asta !
Nu numai ca mi s-a acrit de atata demagogie si ipocrizie, dar am ajuns sa cred ca, legat de noua dreapta, avem de a face cu niste adevarati puberi. Acum ceva timp, am avut o discutie cu privire la extrema dreapta europeana si „eroii” nostri.

N-am crezut in totalitate in lucrurile spuse de persoana respectiva, despre cum se comporta extrema dreapta in vest. Pana la urma, persoana aceea a avut dreptate din toate punctele de vedere.
DA! puberii astia nu se „schimonosesc” doar pe meleagurile noastre, in felul asta, ci si prin alte parti, au ajuns sa se hraneasca cu „stangisme”.
De ce zic asta?.. probabil ca m-am saturat de „justitia sociala” oferita de ei, de alternativele la globalizare aduse de ei, de anticapitalismul absurd, si nu ma refer la faptul ca miscarea anticapitalista ar fi absurda, ci la modul prin care se opun ei, apropo, ei musca mana care i-a hranit si ii hraneste in continuare. Nu uitam de noptile fierbinti dintre fascism si capitalism!

Imi pare penibila situatia cu care ne confruntam. Spun „ne confruntam” pentru ca imi place sa cred ca inca mai sunt oameni cu capul pe umeri.
Fireste, n-ar trebui sa ma mire o schimbare de atitudine la acesti „domni”. Pubertatea e o scuza. Chestia proasta pentru ei, este ca si peste cativa ani vor fi considerati in continuare niste oameni in cautarea lui Eliade. Pardon! ..era „a personalitatii”.

De ce sunt asa suparat? Pentru ca zmeii nostri, cei ce flutura steaguri pe stadioane, fac trafic de seminte si reviste „brutale” (intelegeti ce vreti :P), poarta tricouri cu guma de mestecat in forma de celtica, li se face pielea de gaina cu gandul la Zelea (ala ala..il stiti voi.. nu Bosquito!), se bat pentru ca asa au vazut in filme, si daca se poate ..poarta si o frizura casual! Haha mai de bonehead, pentru ca in fond, asculta si brigada pe asfalt si ale lor coveruri neo-nazi de la Skrewdriver, acestia descrisi mai sus au ajuns sa foloseasca afise cu simboluri anarho-sindicaliste/de stanga.(la care au fost atasate steaguri cu celtica).

Haideti, nu fiti suparati, caci „scrierea mea” contine si cateva poante!
Fiti atenti : „1 Mai – Ziua de lupta impotriva globalizarii” ..asta au scris ei pe siteul ala meserias! De fapt ne intereseaza continutul ! Continutul e „una trista si scurta”

Important : Orice asemanare cu personaje si organizatii reale este pur intamplatoare!
Oricum , si lor le place clasa muncitoare si partidul, dar nu recunosc!
Bonjour!

Grafferii Presedintelui

2006-05-05T07:17:00.000-07:00

Miercuri 3 mai 2006. Ziua Mondiala a Libertatii Presei.

Locatie: Piata Universitatii- Arhitectura.

10.00-18.00 un grup de tineri selectati in prealabil realizeaza 'desene' pe tema "Arta urbana".

La ora 18.00 cand am ajuns noi acolo grafferii isi finisau ultimele blikuri. Grafurile se uscau la soare sub privirile politistilor si ai jandarmeriei care isi dadeau ghionturi pe la spate. Primul lucru care mi-a venit in minte a fost: ce dracu se intampla aici? Orice exercitiu logic scremut as fi facut nu reuseam nici cum sa conciliez cei doi termeni: gaffiti si police. Uite ca au reusit organizatorii. Au reusit sa reproduca o scena din Cremaster 3, The Order al lui Mathew Barney: un concert de rock agresiv, care se petrece in Guggenheim, se desfasoara in interiorul unui cerc format din agenti de securitate. Scena este o metafora perfecta a societatii transparente care a institutionalizat pana si violenta si agresivitatea, tinandu-le asfel sub control. Rock-ul, Punk-ul sau alta forma activista de subversivitate prin muzica au devenit niste industrii la randul lor. Violenta care razbate prin vocea lui Marilyn Manson intr-un concert poate deborda in cele cateva sute de mii de 'voci' prezente acolo. Dar acest lucru este tinut sub control de sute de agenti de securitate.

Dar sa revenim la 'artistii' nostrii. Acestia bagau de zor la un ghips-carton amplasat de organizatori. Luati de aici si jucati-va! Colorati! Am vazut ca mazgaliti peretii prin oras, va scrieti numele peste tot. Aveti o criza de identitate? Dati-i curs aici! E o forma pervertita de libertate acea libertate are care iti da posibilitatea de a te exprima liber o data pe an, pe 3 mai. Restul timpului te hingherim prin oras daca te prindem cu saculetu plin de culori! Sau poate erau politistii curiosi sa vada grafferii in exercitiul functiunii. De obicei i prindeau la sfarsit cand acestia isi strangeau rapid instrumentele muncii lor si dispareau inapoi in ‘tenebre’. Oricum momela a prins si "artistii" spatiului public, acele persoane care credeam (si stiu) ca ar trebui sa redea domeniul public celor ce il habiteaza, artisti care ar trebui sa se manifeste pe strada, in contextul real urban, se rezuma la a umple cu culori cativa metri de spatiu public prefabricat, fals prin natura lui. Atunci si produsul lor va unul fals, lipsit de consistenta.

Chiar nici unul dintre ei nu a observat ca acel spatiu nu are nimic in comun cu strada? Ca era o mascarada, "o bucata de "hypereality" rupta din "Simulations.Simulacra" lui Baudrillard? Sigur ca nu. Ca doar ce au ei in cap in afara de marci de haine, i-poade, si party-uri? Era o buna ocazie sa-si etaleze conversii si traista adidas. (" viata mea este in metrou!"..." cand alerg impotriva metroului simt ca traiesc!"..."a faci poze? stai sa-i mai bag un blic", mi-a zis unul). Corect! Da-i cu spreiul nichelat sa luceasca! Cand vine Base sa fie frumos. Sa-i placa lu domnu’ presedinte. Pai nu? Ca doar cu asta te ocupi tu! cu imaginile frumoase, colorate...Asta faceau si utecistii cand pregateau panourile cu lozinci pentru tovarasu' ce aveau sa fie montate, tot asa, in locuri special amenajate...Portrete cu Basescu la un eveniment la care Basescu semna autografe printre corturile presei. Pana la urma "the medium is the message" (Mc.Luhan).

Banksy, unul dintre cai mai cunoscuti dar totodata anonimi stencileri, este cautat de politie de ani intregi. Daca va fi prins va fi si arestat. Ceea ce face al are implicatii sociale, conotatii politice. Este unul dintre cei mai insurecti artisti care lucreaza cu spatial public si ofera o reactie valid argumentata. Nimeni nu stie exact cine este Banksy, cum arata el, daca este o persoana sau 10 persoane la un loc care lucreaza sub un pseudonim. Artistii nostrii graferi si-au dat cu firma-n cap in momentul in care si-au trantit traista adidas cu culori si s-au apucat sa “lucreze” sub ochiul presei, al camerelor de filmat, al camerei mele si al presedintelui.

Pai cum dracu sa nu innebuneasca femeia aia care a fost batuta de ‘militienii’, care va supravegheau pe voi in inconstienta voastra, voi care zimbeati si va amuzati recitant din parazitii "exprimare libera"uitandu-va la femeia aia cum isi smulgea paru din cap ...bla,bla bla,,,,ha ha ha. Da avea dreptate spunand printre lacrimi ca nu intelegeti nimic, ca ea pentru voi s-a luptat iar voi colorati cartoane si de fapt nu aveti nimic de spus sau de transmis,,,,voua va place si vi se pare trendy sa pui graffuri cu numele tau in excesele unor crize de personalitate...stikere cu extraterestrii si stenciluri cu Base….

Romania e deficitara in ceea ce priveste artistii adevarati, conceptuali care lucreaza cu idei reale, astfel incat se recurge la "asta avem cu asta defilam". De fapt se pare ca sunt suficienti niste artisti ai poporului care sa-si reprezinte tagma. Pictorii lui Ceausescu s-au transformat in grafferii lui Basescu.

Text si imagini: tell_1_vision

tell_1_vision@yahoo.com

http://tell1vision.blogspot.com/

Ponturi vegetariene

2006-05-03T07:50:00.000-07:00

Ce credeti ca vedeti aici? Ceva ce pare foarte bun, exact! Mai precis, cous-cous cu legume.
Vroiam sa fac un zine mic cu retete vegetariene descoperite de mine, dar se pare ca mai usor e sa bloghezi decit sa scrii zineuri...

Asadar, unde se gaseste cous-cous? Din cite stiu eu la Carrefour. Dar e posibil sa se gaseasca si prin mici alimentare de cartier. Preturi: imi amintesc ca cea mai ieftina cutie de cous cous era cam 40mii.Cea mai scumpa in jur de 80mii.Trebuie verificat oricum. O cutie iti ajunge mult si bine, pentru ca folosesti de fiecare data cite putin, mai ales daca gatesti doar pentru o singura persoana.

Cous cous (de exemplu pentru 2 persoane) se prepara in felul urmator: se pune la fiert putina apa, sa acopere cam 2-3 cm de pe fundul unei oale de dimensiuni obisnuite ( cu circumferinta de 20cm, mai precis). Se pune sare in apa si se pot adauga si alte mirodenii, dupa preferinte. Cind apa a fiert, se opreste focul si se adauga cous-cous, in asa fel incit sa umple volumul de apa - cel mai bine este ca deasupra cous cous-ului adaugat sa mai ramina o pelicula subtire de apa. Apoi se acopera oala si se lasa deoparte cam 5 minute. Cous cous-ul va absorbi singur toata apa, fara ajutorul focului.

Apoi se poate prepara un amestec de legume. Merge orice! Ce-am folosit eu pentru cous-cous-ul din fotografie: ceapa, ardei, morcovi, porumb si ciuperci, mixate altogether. Cine are chef isi poate face un sos mai complex...

Cit timp iti ia toata operatia asta: aproximativ 20 de minute

Bun.

Si acum un alt pont: la magazine siriene din Bucuresti se gaseste falafel foarte ieftin. 30 mii o cutie, din care iti faci aproximativ 20-25 bucatele de falafel. Asta e super bine, avind in vedere ca in centru un falafel compus din 3 felii costa 50 mii.

Problema e ca nu stiu in momentul de fata sa precizez exact vreo adresa de magazin sirian. Dar sper sa aflu in curind si atunci o sa updatez.

Cine mai are idei si vrea totusi sa scoatem un mic zine vegetarian sa lase mesaje aici, bine?

Ce se intimpla in septembrie

2006-05-02T11:53:00.000-07:00

Azi troleul 92 era plin de cocalari. I-as numi altfel, as folosi un eufemism ceva, dar jur ca nu-mi vine nimic in minte. Prima oara au urcat doi baieti, unul era mai smecher si se dadea mare incontinuu: "Ai frate, pentru nevasta-mea as omori 2 cartiere (...) sa moara familia citi bani am cheltuit aseara, imi cumparam o dacie cu ei" - asta dupa ce s-a uitat cu invidie pe fereastra la nush ce masina condusa de alt smecher. "Ala da baiat de baiat, eu sint un fraier". Ha!

"Da de unde ai banii aia cu care ti-ai fi luat dacie?", face celalalt. Eee, "combinatie fratele meu".
Mai inainteaza putin troleul si cocalarul smecher se tot benocla pe ferestra. "Ia uite sa moara mama ce bunaciune de bunaciune. Cit de buna era aia sa moara mama!"

Apoi vede o tipa la volan. "Ia uite minca-ti-as ce aranjata e asta, ce fustita scurta are" (...) Se uita mai bine si apoi : "Puahh, ce fatza ai sa mor io!".

Stateam chiar vizavi de ei, deci le urmaream la marele fix toate miscarile si replicile.

La o statie se urca o gasca mare tot de cocalari. Baieti si fete.
"Auzi, domnisoara,", face cocalarul meu, "vezi ca ti-au cazut banii pe jos".

"Cui, mie?", face ea. "Aaaa, ce faci mey?"

Se cunosteau. O gasca intreaga de cocalari au luat cu japca spatiul public si cel auditiv din troleul 92. Isi aruncau replici peste scaune, urlau, se laudau care mai de care.

La alta statie s-a urcat o femeie amarita care a inceput sa recite Luceafarul. Recita foarte frumos, cu pasiune si avea inflexiuni deosebite in voce. Luceafarul se impletea cu strigatele din troleu.

"Caci mii de ani i-au trebuit luminii sa ajunga (...)"
"Pe mine nu ma tii in brate, ai, numai pe fata aia o tii"

Mi-am scos aparatul si am inceput sa filmez. Femeia amarita m-a vazut si a parut ca se intimideaza. Am incurajat-o din priviri sa continue.

Cocalarul cel smecher si tovarasul lui se pregateau sa coboare.
"Mergem pa la Inter pa acolo, da?"

Coboara si femeia.

In spatele meu o tipa maninca seminte si totodata vorbeste la mobil. Pleosc, pleosc, crantz, crantz aud in ureche. Ma intorc sa ma uit ce face cu cojile: le scuipa pe jos. Ce credeati?

"Hai pa pa si s-o lasati mai usor cu prostiile, bey!" zice cocalarul smecher si coboara la Inter
"Bine baiatu", raspunde corul care coboara ceva mai tirziu la cismigiu.

In 92 mai raminem citiva oameni.
Se urca controlul.

N-avem bilet, insa vorbim frumos cu controloarele, le explicam ca de obicei ne luam abonamente dar acum s-a nimerit ca n-avem. De obicei acum citiva ani, asta n-am mai precizat. La Kogalniceanu dam sa coborim dar controloarele sustin ca tre sa le insotim la sectie sau sa aratam un act. N-avem nici un act, avem doar un catel in lesa si n-are nici el acte.

Controloarele vad ca nu o scot la capat cu noi si incep sa ameninte: "Lasa ca vedeti voi din septembrie cum se schimba treaba!"

O tot dadeau inainte cu septembrie dar nimeni nu intelegea nimic.
"Si ce se intimpla ma rog in septembrie?", sare indignata o femeie. Dar nu asteapta un nou raspuns. Coboara si le striga controloarelor: "Mai sinteti si proaste" Coborim si noi la capat de linie laolalta cu lumea si ne intrebam ce dracu se va intimpla in septembrie

In curind in Bucuresti

2006-05-01T06:08:00.000-07:00

http://strada-arthur-verona.blogspot.com/

Environmental racism

2006-04-29T14:54:00.000-07:00

DE curind am aflat acest termen: environmental racism.

Pe scurt, rasismul de mediu ar fi atunci cind, de exemplu, bogatii isi fac gropile de gunoi in zone locuite de saraci. Dar nu numai. El se leaga de calitatea aerului pe care il respiram, de cea a apei. Este evident ca, desi locuim pe aceeasi planeta, nu respiram acelasi aer si nici nu bem aceeasi apa...

Iata:

"In developing countries:On the whole, the rich insulate themselves from the worst of the environmental problems. They can obtain clean water in septic tanks; the porr, on the other hand, even when they have sufficient water, must live with the dangers of washing in, and even drinking, contaminated water. Whilst the rich find satisfactory ways of disposing of their solid waste, that of the poor is rarely removed from their neighbourhoods and accumulates whever there is space: on vacant land, in canals and rivers. The authorities build roads and plant trees for the rich, while the poor provide their own plank ways or mud paths to access their self-build houses."

( Atkinson A, 1996: Sustainable Cities: Dilemmas and Option )

3 mai underworld

2006-04-29T14:19:00.000-07:00

Institutul experimental de cercetare...

2006-04-17T04:13:00.000-07:00

Today we went in a horrible place : you can the name of it in the picture - Institute of experimental research. R. took some pictures and i'm gonna post some here.

You can also see the food and the greenish water that these poor dogs get.
And as well a view from the inside of the laboratory, taken from the roof of the cages..
I wonder what is really going inside there..must be so fuckin scientific, isn't it??

from No Logo

2006-04-16T14:03:00.000-07:00

"Until the mid-eighties, foreign corporate investment in the Third World was seen in the mainstream development community as a key to alleviating poverty and misery. By 1996, however, that concept was being openly questioned, and it was recognized that many governments in the developing world were protecting lucrative investments - mines, dams, oil fields, power plants and export processing zones - by deliberately turning a blind eye to egrecious right violations by foreign corporations against their people. And in the enthusiasm for increased trade, the Western nations where most of these offending corporations were based also chose to look the other way, unwilling to risk their own global competitiveness for some other country's problems. The bottom line was that in parts of Asia, Central and South America and Africa, the promise that investment would bring greater freedom and democracy was starting to look like a cruel hoax.

And worse: in case after case, foreign corporations were found to be soliciting, even directly contracting, the local police and military to perform such unsavory tasks as evicting peasants and tribespeople from their land; cracking down on stricking factory workers; and arresting and killing peaceful protestors - all in the name of safeguarding the smooth flow of trade. Corporations, in other words, were stunting human development, rather than contributing to it.

(...)At the heart of this convergence of anticorporate activism and research is the recognition that corporations are much more than purveyors of the products we all want; they are also the most powerful political forces of our time.

(...)If multinationals have become larger and more powerful than governments, the argument goes, then why shouldn't they be subject to the same accountability controls and transparecy that we demand of our public institutions?"

( NAOMI KLEIN - NO LOGO )

ia mai poftiti la plimbari pe centru vara

2006-04-14T05:41:00.000-07:00

o stire mai veche..

BUCURESTI, 26 iul (MEDIAFAX) - Municipalitatea le recomanda bucurestenilor sa se protejeze în urmatoarele zile, anuntându-se temperaturi caniculare, si sa evite centrul Capitalei unde nivelul de poluare este foarte ridicat.

Potrivit specilistilor de mediu din cadrul primariei - care se bazeaza pe masuratori din anii precedenti - în zonele centrale ale orasului se înregistreaza, pe timp de canicula, depasiri ale concentratiilor maxim admise de gaze.

Acestia sustin ca, din cauza constructiilor înalte - asa cum sunt în centrul orasului - aerisirea corecta si circulatia naturala a aerului este afectata, mai ales pe canicula, ceea ce duce la depasiri ale concentratiilor maxim admise de gaze, mai ales în jurul prânzului.

De asemenea, un alt efect al caniculei se resimte pe bulevardele înguste, unde se acumuleaza gaze nocive organismului uman, în special cele generate de trafic.

Acesta este motivul pentru care municipalitatea orasului îi avertizeaza pe bucuresteni, mai ales pe cei în vârsta, sa evite sa circule pe strazile centrale, mai ales în jurul prânzului.

Din masuratorile realizate în anii trecuti reiese ca, în Bucuresti, pe anumite zone, poluarea cu bioxid de sulf, bioxid de carbon si oxizi de azot este foarte puternica. Cele mai poluate intersectii din Capitala sunt cele din zona Bulevardul Carol cu Mosilor, la Universitate, în zona Razoare, Cotroceni, Piata Romana si Gara de Nord.

Poluarea aerului este determinata în cea mai mare parte de traficul rutier, dar si de praful de pe strazile orasului.

Tot traficul auto este responsabil de emisiile de plumb, care, în Bucuresti, sunt de trei ori mai mari decât cele generate de sectoarele industriale.

Aceste masuratori au fost efectuate însa în anii trecuti. La ora actuala, aparatura de masurat nivelul poluarii sta nefolosita în curtea primariei Capitalei. Este vorba despre un autoaborator cu aparate ultraperformante, pentru care municipalitatea a platit câteva milioane de dolari. Motivul invocat de inspectorii primariei pentru sistarea masuratorilor ar fi acela ca, în prezent, ei lucreaza la programe ce necesita vize europene.

MEDIAFAX

Asian Dub Foundation

2006-04-05T04:28:00.000-07:00

DUB MENTALITY

Dub is the place we come to argue and debate
It isn’t just a backdrop for our herbal intake
And in this time we fill the space with noise
Black noise will be a sound you can’t avoid
We’re raising our voices to reflect our reality
Using dub as our foundation
’cos we’ve got dub mentality.

Listen to the sound of the drum and the bass
Different communities meet up in the same place
We are mixing the flavour to suit every taste
This music have de power for all of the human race.

Dub is the teacher
Jungle is the preacher
Dub education through de jungle a go reach ya.

Cut and splice and regeneration
Militant mix and equalisation
These are the methods for a serious operation
Pushing back the borders of your musical civilisation
So listen without prejudice and without delay
To the sound of the asian dub foundation today.....

And in this time we fill the space with noise
Black noise will be a sound you can’t avoid .....

And_more_urban_playground

2006-04-01T12:07:00.000-08:00

More_Urban_Playground_from_Bucharest

2006-04-01T11:28:00.000-08:00

Take a break and become….

2006-03-31T05:53:00.000-08:00

My friend Simina wrote some very nice things. I will invite her soon on this blog, but until then here is what she wrote:

In every second of our lives we are confronted with choices. Even our own birth is a matter of choice. The universal energy, nature or people are deciding that we should appear into this world. We are born in a world of endless choices, a place that gives us the chance to be unique by exercising our personal gift of being alive and capable of living for a purpose. In the exact minute that we decide to choose life instead of anything else, we accept the biggest responsibility of them all...to become spiritual and creative human beings.

We have to accept that the world is a huge stage which allows us to play a distinct and unique role. We also consider that there is a permanent audience consisting of everything that surround us and that is influenced by our decision to play one role or another. This is how life goes on…and on.

Nowadays we are so involved in our social life and almost all of us forget, from time to time, that we have the right to take a step outside of it all and think about the essence of being alive. Just close the gates of routine for a second and face the other side of life which is hidden behind what society dictates you to do, from the minute you are born.

We are taught to cry, drink, sleep, eat, dream, desire. We are given a safe passport for life as long as we are obedient. We are shown that a perfect relationship should be like in the American movies, the occident gives us a model of political power and development, Asia is the stereotype for overpopulation, Africa means hunger and disease. The individual is somewhere in between and inside all these images of the world.

The amount of information coming in our direction is overwhelming and the matter of choice might appear as a cynical demand. Nevertheless we must be capable of pushing it all back and filling our heart with a breath of innocence and pure air.

Forget that you are just a little insignificant part of the enormous puzzle that represents life itself, and consider yourself as being an essential part of this game. Take a break from your ordinary life and start becoming.

While being a student, I chose to travel to different parts of the world, and interacted with many people from different nationalities. Those trips gave me the chance to learn valuable lessons of life and to better understand that we all have a path and a meaning in this life. Being a Romanian was never easy outside the borders of my own country. In America I was asked what and where exactly is Romania, I was asked if we have cars, paved roads, electricity and television cable. In the fortunate cases I was asked about Dracula, vampires and Transilvania. While hitchhiking in western Europe I met a lot of people who seemed to be scared when finding out where I am from, mostly because the only image that they had about Romania is that of a poor country where children are abandoned or sold to foreigners, gypsies are send to the west to beg and steal and the streets are a dangerous place. At the time they were telling me all these stories I was in their car traveling from place to place. I was a student from Romania and a person who had a sincere smile on her face. I tried to give them a different perspective of Romania. I told them about the people that are beautiful and sincere, I told them about the landscape, the people in the cities and the peasants in the countryside, the political status and the future aspirations of our leaders and I told them about the abandoned children, the gypsies, the migrants, and the streets. I explained that all these things and many more are part of what Romania really is, and that the changes of this situation is an important plan for the present and the future generations. I told them things that I believed in and I was not for a second ashamed that I am from this country. I was never in my life ashamed of it.

While being at a destination I thought of the person who took me there, and I hoped that I could open his heart…at least a little bit. And then I took a break for a few days, a breath of air from Germany, Holland, Belgium, France, Spain….and hitchhiked to a new destination, a new challenge and new people. Nevertheless I learned a lot. It was all a precious lesson of life, a travel into the unknown, a fill with positive energy.

Coming back to my country I realized that how fortunate we people are. I am happy that I am who I am and that I am here instead of anywhere else. Romania is in itself a great challenge. A challenge to wish for more and an endless river of possibilities for someone who wants to improve the life of others. There are a lot of things to do here and my country needs me and you for that. The fact that I was born here was not in vain, was not a lottery but a choice and a necessity.

To realize all these things took me some time, a bit of courage and faith, and a few breaks from my daily life. These breaks gave me a new reason to live and a new purpose in life.

This world has a lot of colors that have to be combined into a painting that will put a smile on the faces of people from all the cultures. And when you feel like smiling take a break, go outside and fill the streets with joy.

About fuckin sweatshops

2006-03-24T05:49:00.000-08:00

http://en.wikipedia.org/wiki/Sweatshop

2006-03-23T14:35:00.000-08:00

Statul politienesc de dreapta

2006-03-10T03:10:00.000-08:00

Un articol interesant de Octavian Paler, in Cotidianul, despre politica dusa de popularul nostru presedinte

http://www.cotidianul.ro/index.php?id=4309&art=10107&cHash=2f62f051da

burden

2006-03-07T14:58:00.000-08:00

"What is the argument put forward in Britain, Germany, France, the United States? That we ( the North ) cannot assume the burdens ( that is economic burdns ) of the whole world. Well, why not? Merely a century ago, the same North was assuming the "White man's burden of a civilising mission" among the barbarians. Now the barbarians, the dangerous classes, are saying Thank you very much. Forget about civilising us; just let us have some human rights, like, say, the right to move about freely and take jobs where we can find them".

( Wallerstein, E, 1995, After Liberalism )

one good thing

2006-03-04T18:10:00.000-08:00

wrote this a few months ago..

Armata drogatilor

2006-03-04T18:06:00.000-08:00

Din aceeasi revista, acelasi an...

Cosmetica sufleteasca - mare caterinca fratee

2006-03-04T18:01:00.000-08:00

Articol din revista FEMEIA, anul 1970

squatter city blog

2006-02-28T14:09:00.000-08:00

Un blog ce pare interesant
http://squattercity.blogspot.com/

Csech tek

2006-02-28T14:05:00.000-08:00

Ce s-a intimplat la CsechTek in vara 2005... http://czechtek.muzika.cz/foto/fotky_050730_mlynec_policie.php

More_Urban_Playground_from_Bucharest

2006-02-28T13:11:00.000-08:00

filmuletz

2006-02-21T07:16:00.001-08:00

Un link catre un filmulet
http://www.camcorderguerillas.net/FILMS/G8/

Electricitate alternativa

2006-02-18T17:37:00.000-08:00

Popica a scris cite ceva despre...electricitate. Cititi, informatiile astea s-ar putea dovedi utile la un moment dat...

Dau asadar un copy paste la un mail de-al lui:

Treaba cu generator termodinamic (adica ca o termocentrala) nu mi se pare buna
pentru ca polueaza si atmosferic si fonic.

In schimb, ce se poate face si am incercat este treaba cu energia solara, si asta
se poate face concret astfel: se aduna calculatoare de buzunar cu celule solare,
se scot celulele solare din ele si se pun laolalta. Apoi se face un mic circuit care,
atata timp cat soarele straluceste puternic si constant, poate fi
folosit de ex pt a incarca bateriile la walkman, insa e adevarat ca trebe multe celule
din astea(cateva zeci de calculatoare de buzunar dezasamblate). Celulele astea
solare se pot plasa fie pe balcon,daca bate soarele si nu e umbra,fie pe bloc,
dar in acest caz tre sa mergem si noi acolo pentru ca e bine
sa evitam firele prea lungi (pentru ca se pierde curent prin ele).

Alte variante practice:

1. pentru consum casnic, la bloc, suntat contoarele, tragand un fir in spate
unde intra contorul,pana pe unde iese (pentru a il scurtcircuita) insa asta pe timpul noptii,
avand grija ca ziua sa refacem circuitul initial, pentru ca ziua sunt controale
si daca esti prins e nasol (risti sa ramai fara curent de tot).

2. pentru consum casnic, la casa: tras o pereche de fire de la un cofret din strada
(la mai toate strazile cu case exista asa ceva, adica un tablou electric din care
pleaca fire catre case).Tragand direct firele din cofret, nu mai folosesti circuitul "oficial"
care trece prin contor si te taxeaza.Evident, si aici risti sa fii prins in timpul zilei,
in saptamana de lucru, daca vin cei de la Electrica si se prind ca sunt trase fire.

3. pentru consum de mica putere (walkman, calculator de buzunar etc),
varianta cu celule solare,pe care insa ia timp sa le aduni (pana strangi cateva zeci
de calculatoare de buzunar dureaza ceva),insa o data ce ai circuitul, evident il poti folosi
oricand e soarefara frica de vreun control ceva desi, cica, de fapt nu prea e legal sa faci
treburi din astea fara sa declari la nu stiu ce institutie...).

 Concluzia concluziei: pentru oricare din variantele de mai sus, cam tre sa fii vigilent
sau sa faci economie masiv (adika sa consumi putin –la varianta solara).

Ah, si inca ceva sa nu uit: unii ar putea obiecta la ce propun, ca ar fi un furt pana la urma,
insa, pe de alta parte,se pierde in reteaua electrica o cantitate de electricitate muuult mai mare
decat iau eu, si in plus,suntand orice contor, nu punem pe nimeni sa plateasca in locul nostru,
deci nu furam pe vecinul, ci intra la "pierderi in retea".

Concluzie, ceea ce se fura sunt pierderile in retea
(nici macar Electrica nu pierde de fapt prea mult la faza asta).

Lucruri despre care auzi mai rar sau deloc

2006-02-17T04:20:00.000-08:00

Alegeri parlamentare în Nagorno-Karabah

Locuitorii autoproclamatei republici Nagorno-Karabah, o enclavă armeană din Azerbaidjan, au votat, duminică, pentru alegerea celui de-al patrulea Parlament, dar autorităţile de la Baku au calificat scrutinul drept o "tentativă de legalizare a ocupaţiei" armene, relatează AFP.

Scrutinul s-a desfăşurat într-o atmosferă calmă, iar birourile de vot au fost închise la ora locală 20.00 (18.00, ora României).

Parlamentul acestei "ţări" cu 150.000 de locuitori, majoritatea armeni, este ales pentru o perioadă de cinci ani şi este format din 33 de deputaţi. Unsprezece sunt aleşi în baza scrutinului proporţional, iar 22 prin vot majoritar.

Pentru ca scrutinul să fie valid, participarea trebuie să fie de cel puţin 25 la sută din cei circa 89.000 de alegători înscrişi.

Acest prag a fost rapid depăşit, la birourile de vot formându-se cozi. La ora locală 17.00 (15.00, ora României), participarea depăşise 60 la sută.

Autorităţile din Stepanakert au declarat că scrutinul le oferă ocazia de a afirma independenţa teritoriului.

"Am votat pentru stabilitate, independenţă şi prosperitate", a declarat "preşedintele" Arkadi Gukassian.

Cu o zi înainte de scrutin, el a explicat că acesta trebuie să fie conform cu normele europene, pentru ca imaginea republicii să nu fie afectată şi nici "procesul de soluţionare paşnică a problemelor cu Azerbaidjanul".

Însă, autorităţile azere au declarat că orice scrutin organizat în acest teritoriu este ilegal atâta timp cât sutele de mii de azeri alungaţi din Karabah şi regiunile învecinate nu au dreptul de a reveni.

"Nu pot fi organizate alegeri şi referendumuri până când nu va fi restituit teritoriul Azerbaidjanului", a anunţat Comisia electorală din această ţară.

Circa 100 de observatori străini, reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale au urmărit desfăşurarea alegerilor, iar unii au raportat nereguli minore.

Susţinători ai lui Araig Horutyunyan, apropiat al lui Guykassian, "fac activ campanie" în apropierea birourilor de vot, a declarat un reprezentant al fundaţiei Tufenkian.

Anterior, "preşedintele" Gukassian a acuzat partidele de opoziţie de "insinuări" şi "calomnii", după declaraţiile acestora, potrivit cărora responsabili de rang înalt ar face abuz de putere pentru a obţine voturi.

"Au apărut zvonuri false, potrivit cărora autorităţile ar fi permis exercitarea de presiuni asupra electoratului. Acest lucru nu putea şi nu s-a produs", a subliniat el.

Rezultatele preliminare vor fi cunoscute în noaptea de luni spre marţi.

Nagorno-Karabah şi-a proclamat independenţa în 1991 şi a apărat-o cu armele, fiind susţinută de Armenia, până la armistiţiul din 1994. Violenţele, care au început în 1988, s-au soldat cu 25.000-30.000 de morţi, precum şi cu refugierea în exil a circa 20.000 de azeri.

Nagorno-Karabah a făcut parte din Armenia până în 1923, dată la care acest teritoiriu a fost ataşat de Stalin Republicii socialiste sovietice Azerbaidjan, cu statutul de regiune autonomă.

2 Refugiaţii uzbeci din Kîrgîzstan sunt obligaţi să se întoarcă în ţară

Uzbecii refugiaţi în regiunea Jalal-Abad (sudul Kîrkîzstanului), după reprimarea sângeroasă a unei manifestaţii care a avut loc în Uzbekistan, sunt supuşi la presiuni exercitate de servicile speciale ale celor două ţări, pentru a se întoarce la locuinţele lor, relatează AFP.

"Presiunea exercitată asupra refugiaţilor creşte de la o zi la alta. Se poate presupune că zilnic se efectuează presiuni asupra acestor persoane, autorii fiind serviciile speciale" kirghize şi uzbece, a declarat Valeri Uleev, coordonatorul organizaţiei neguvernamentale kirghize "Justiţie".

Presa kirgiză preia mărturii ale unor refugiaţi, care au povestit că rudele lor vin din Uzbekistan pentru a-i convinge să se întoarcă şi să ceară scuze regimului lui Islam Karimov.

Accesul presei în tabăra de refugiaţi a fost limitat la zilele de marţi şi duminică.

Potrivit autorităţilor kirghize, 34 de refugiaţi uzbeci s-au întors de bunăvoie în Uzbekistan, săptămâna tercută. Kîrgîzstanul este foarte criticat penrtru că a expulzat patru alţi refugiaţi.

Circa 500 de uzbeci s-au refugiat în această ţară după evenimentele de la Andijan.

noua dreapta

2006-02-03T14:33:00.000-08:00

And this is Noua Dreapta ( new_right_wing) manifesting somewhere in this country. So well organised, isn't it?

fuckin horrible

2006-02-03T14:28:00.000-08:00

I don't remember exactly where is this one from but it's fuckin horrible to see something like that!

IS THIS HATE OR CONFUSSSSION??

2006-02-03T14:08:00.000-08:00

DINAMO football gallery on Ghencea stadium in Bucharest in 1999! Man! Yesterday I heard some very strange stories about football galleries in Romania - the way they are getting recruited on the stadium by the leaders of some extreme right initiatives. Which sounds pretty dangerous to me...And extremely manipulative. And this picture was taken in 1999! Imagine how many of them there are now!

IS THIS REAL HATE OR REAL CONFUSION???

COPIII INDIGO-some weird staff

2006-02-03T03:36:00.000-08:00

New human race of indigo children appears on Earth
12/08/2005 12:25

Indigo children's immune system is several thousand times stronger than that of an average human being

A pretty little girl who lives deep in the heart of Latgaglia (Latvia) enjoys talking. She talks nonchalantly about her nightly travels across the Universe in an astral body. Her father is quick to make a request: "Please pay no attention to what she is talking about, she just loves making things up." Indigo child

The father is not surprised to find out that his daughter has been aware of the notion of astral since she was five. He appreciates his child very much, though. He always uses a tip from the girl while repairing his old tractor. "I do not know how she does it but she is always in the know what is wrong with the machine," says he. Well, the story looks familiar. There is another case of an indigo child, a phenomenon that has become pretty ordinary lately.

Take a closer look at your offspring. Researchers claim that 95% of children born after 1994 are the indigo children. The fascinating adjective derives from the color of an aura around their bodies. The internal organs of these children have different functions, their immune systems is several times stronger than that of an average person. The children also have a different kind of DNA, a mutation kind. In other words, as regards the changes in DNA, millions of residents of planet Earth are not humans. A race of new beings is slowly but surely climbing the stage.

You might as well be an indigo boy or girl because the indigo phenomenon started at the beginning of the 1990s. But you can not conjure up a miracle or two or see through the walls. It is okay since miracles do not feed the indigo powers. The people endowed with the gift for indigo are smart in a special practical way. They may recall how they handpicked their parents long before the latter conceived them. They may start teaching their parents some simple biblical truths like why you should worry about money for you are always going to have as much money as you need if you stop thinking about it. The children of the new race aim at reaching out to spiritual heights.

The indigo children may go wild like reckless thugs or behave like quiet angel-like creatures. One thing is clear. Their psychological characteristics and behavioral patters are new and unusual. Therefore, new methods of education should be developed and applied. You can not just ignore the needs of the new generation otherwise precious little creatures will suffer from mental instability and disturbed thinking. You should bear in mind that they are the pioneers who kicked off a new era and therefore they need our support.

A well-known mystic Drunwalo Melhisedek maintains that a DNA mutation in the modern children has been caused by a specific reaction generated by our emotional and mental bodies. It is the reaction of a wavelike variety irradiated by our body. The new life-saving information lies in the subconscious of our planet. In other words, it is available to everybody. The spreading of the indigo is an amazing phenomenon occurring right before our eyes. Anybody who is aware of the impact of mental power can follow the road signs made by the indigo children. The ancient prophesy about children leading humankind to salvation is coming true.

Full immunity against the diseases will be one of the "side effects" caused by miraculous changes. All in all, the day when every child will be a child prodigy is near

tribul drumnbass

2006-01-28T03:28:00.000-08:00

TRIBUL DRUMNBASS
TRIBUL DRUMNBASS
TRIBUL DRUMNBASS
TRIBUL DRUMNBASS
TRIBUL DRUMNBASS
TRIBUL DRUMNBASS
TRIBUL DRUMNBASS
TRIBUL DRUMNBASS
TRIBUL DRUMNBASS
TRIBUL DRUMNBASS
TRIBUL DRUMNBASS
TRIBUL DRUMNBASS
TRIBUL DRUMNBASS
TRIBUL DRUMNBASS
TRIBUL DRUMNBASS

send them to outer space

2006-01-26T03:16:00.000-08:00

When you see a zvastika on your city walls, never destroy it completely: transform it into something else! For example in a UFO - then you can write this: "send them to outer space to find another race".

It's our idea but anyone can have it. For a sticker, for a stencil, for a poster, for anything.

Give it a go!

legea romana penala/ legea penala romana/penala lege romana... etc

2006-01-24T10:49:00.000-08:00

november '05

2006-01-24T10:31:00.000-08:00

bucharest wine festival...

decided

2006-01-24T05:36:00.000-08:00

decided

the g8 summit
has hired a poet
to bless their discussion in verse

outside in a ring
all the anarchists sing
of extortion, corruption and worse

the g8 disaster
has hired a poetaster
to lay a new layer of lies

outside in the street
the protester elite
are just posing with custard pies

summit, disaster?
true poet, poetaster?
these things all remain to be seen

outside all the rest
of us just make the best
of whatever has already been...

decided.

(http://www.basha.org/wayne.shtml)

More_Urban_Playground

2006-01-23T17:42:00.000-08:00

Waking life

2006-01-23T17:20:00.000-08:00

Waking Life e un film de desene animate pe care toata lumea zice ca l-a vazut. Chestia e ca si eu l-am vazut - de vreo citeva ori. De fiecare data am vazut totusi altceva. Ba ma uitam la animatie si nu ascultam deloc ce vorbeau personajele, ba dimpotriva, urmaream cu atentie vreuna dintre conversatii pe cind altele imi scapau, si mi se parea super super interesanta, apoi data urmatoare nu mai percepeam deloc conversatia cu pricina. Acum citeva zile cautam prin calculator filmele nevazute inca si ce-mi iese inainte: batrinul Waking Life! N-am putut sa zic nu si i-am dat iarasi drumul. M-am bubuit putin si m-am pus pe vizionat.

Si ce-am vazut nou de data asta: am vazut ca printre personaje era si o maimuta. Mai sa fie, de cite ori m-am uitat la filmul asta si niciodata nu am observat maimuta care tinea un discurs despre nu's ce. Credeam ca m-am bubuit un pic prea tare, dar nu, era intr-adevar o maimuta! S-a vazut la reluare :))

Ce am remarcat printre replici - un tip care pe masura ce vorbeste se transforma intr-un fel de extraterestru, ne spune ca a mai fost de nu stiu cite ori pe pamint si totul ramine la fel, o mie de ani sint o secunda, ca-si exerseaza mintea de fiecare data stiind ca e doar un exercitiu si ca-si programeaza plecarea finala. Escaping not just eternity, but also infinity, sint ultimele cuvinte pe care le spune. In bubuiala mea mi s-a parut ceva foarte misto: uite ca asa e de fapt, tindem sa ne gindim mai degraba la un timp-fara-inceput si fara-sfirsit decit la un spatiu-fara-inceput si fara-sfirsit. Eternitate suna mai familiar decit infinitate.Nu?

Apoi mai e un tip care isi da foc. Si ce zice el? Zice urmatoarele:
"Omul vrea haos. De fapt il va avea. Depresia, revoltele, crimele, toate acestea. Sintem atrasi irezistibil de acea stare aproape orgasmica creata din moarte si distrugere. Sunt in noi. Ne trezim in ele. Sigur, mass media incearca sa dea acestor lucruri o fata trista descriindu-le ca mari tragedii umane.Dar toti stim ca scopul mass mediei n-a fost niciodata sa elimine raul din lume, nu. Treaba lor e sa ne convinga sa acceptam aceste rele si sa ne invatam sa traim cu ele. Puterea vrea ca noi sa fim observatori pasivi. Si nu ne-au dat alte optiuni in afara de ocazionalul, pur simbolicul act de participare la vot. Vrei papusa din dreapta sau papusa din stinga? Simt ca sosit timpul sa-mi proiectez inadecvarile si insatisfactiile mele in schemele socio-politice si stiintifice".

Si pac, isi da foc cu un chibrit. Faza e ca si eu m-am auzit vorbind de multe ori despre "passive observers" ( exact aceleasi cuvinte) si despre passive observerul care sint, da' nu's cum sa zic, foc nu-mi dau, sa fie clar.

Sa trecem mai departe si sa-l prezentam pe individul care conduce o masina si striga in gura mare printr-o portavoce. Si ce striga el? Asta striga ( multumiri celor care au tradus filmul, ma folosesc direct de cuvintele lor):

"Sint ingrijorat de structura. Sint ingrijorat de sistemele de control care imi controleaza viata si care cauta controlul chiar mai mult. Vreau libertate! E tot ce vreau! Si asta e tot ce trebuie sa vrei! Depinde de fiecare din noi sa nu innebunim si sa intoarcem mania cu lopata, ura, invidia si, da,insecuritatea...pentru ca asta este modul centralizat de control...ne face sa ne simtim patetici, mici, asa ca suntem dispusi sa renuntam la suveranitatea noastra, la libertate, la destinul nostru. Trebuie sa ne dam seama ca sintem conditionati in masa. Incepeti sa atacati acest stat de sclavi ai corporatiilor! Secolul 21 va fi un secol nou, nu un secol al sclaviei, nu un secol al minciunii si al treburilor nesemnificative, al clasismului si al statismului si al tuturor resturilor modurilor de control! Epoca umanismului va fi cea care va lupta pentru ceva pur si corect! Ce palarie de gunoi...liberalii-democratii, conservatorii republicani. Toti sint acolo ca sa te controleze pe tine. Doua fete ale aceleiasi monede. Doua echipe de management luptind pentru control! Consiliul Director al SC SCLAVIA SA! Adevarul este in fata ta dar este acoperit de minciuni! M-am plictisit de asta si n-o sa mai iau nici o bucata din asta. Omenirea este prea buna! Nu suntem niste nerealizati! O sa ridicam capul si o sa fim fiinte umane! O sa ne pese numai de lucrurile reale, de lucrurile care conteaza: creativitatea spiritului uman dinamic care refuza sa se supuna! Ei bine, asta e! Asta e tot ce pot spune! Si e in curtea voastra!"

Induiosator, nu? Saracu de el...

De fapt in contextul filmului nimic nu pare sa fie cu adevarat important. Sau dimpotriva, everything is equally important. Apar o gramada de oameni si fiecare e pe filmul lui personal. Toti cred in ceea ce spun, toti sint profunzi. Si ai de toate: filozofie, postmodernism, existentialism, identiatate, activism, biologie, chimie, fizica, telepatie, reincarnare, istorie, lingvistica, psihologie, literatura, muzica, etc. Atitia oameni, atitea discursuri, atitea perspective si atitea explicatii. Totul e foarte complex si fiecare discurs sau dialog reprezinta chintesenta vreunui curent de gindire. Dar sint si situatii cotidiene:oameni care stau la taclale povestind despre una si despre alta.

Si mai presus de toate sta visul. Ce este de fapt visarea - asta pare ca ne (se ) intreaba filmul. Poate ca micul personaj care ii asculta pe toti acei oameni ii viseaza pe toti. Nici el nu-si da seama in ce parte a realitatii se afla. Poate ca tot ceea ce spun ei sint visurile visate ale umanitatii. O faza tare dar si penala din film mi s-a parut cea cu "Visatorul".

Un tip genul traveller, cool si cu tricou pe care scrie Free Radio sare dintr-un tren si-l acosteaza pe micul personaj. "Hey, are you a dreamer? Things have been taugh for dreamers lately" Bla bla bla. New age. Sanchi. "Ei zic ca visarea e moarta, nimeni n-o mai practica. Nu e moarta. Doar a fost uitata, scoasa din limbajul nostru. Nimeni n-o preda asa ca nimeni nu stie ca exista. Visatorul este condamnat la obscuritate. Incerc sa schimb toate astea si sper ca si tu. Visind in fiecare zi, visind cu miinile noastre. Planeta se confrunta cu cele mai mari probleme cu care s-a confruntat vreodata(...)"

Acest personaj m-a enervat la culme. Genul autosuficient care are impresia despre sine ca si-a gasit menirea pe lume, el este unul dintre cei care vor preda visarea si le va arata oamenilor calea. Ca asa si-a propus el. Genul de om ok, dar fortat, prea programat. Genul care a imbratisat si el ceva acolo, o chestie mai new age si gata, trebuie sa o predea. Bu hu hu, am mai intilnit personaje din astea si in viata reala. Personas...De fapt cred ca nu era adevarat, doar ii visam.

Si mai e o faza pe care am remarcat-o la ultima vizionare a lui Waking Life. O tipa interesanta il opreste pe pustiulica si incepe sa i se plinga: "I don't wanna be an ant, you know..."
Stop.Mergi.Traverseaza pe aici.Condu pe acolo. Toate actiunile de baza pentru supravietuire. Toate comunicatiile doar pentru a mentine aceasta colonie de furnici in stare de functionare intr-o maniera eficienta si politicoasa. Poftim restul. Hirtie sau plastic? Credit sau debit? Doriti ketchup cu asta? Nu vreau un standard. Vreau momente reale umane. Vreau sa te vad. Vreau sa ma vezi. Nu vreau sa renunt la asta. Nu vreau sa fiu o furnica, stii?"

In fine, si tipa il acosteaza la rindul ei si apoi incep sa povesteasca. Ea e de fapt genul arty, face proiecte ce se vor interesanto-interactive si vrea cu tot dinadinsul sa fie umana ( sint cam rautacioasa la ora asta, stiu ). Ce vrea domnisoara sa realizeze e un fel de telenovela postmoderna in care actorii sa-si joace alter-ego-urile, iar dupa difuzarea unui episod spectatorii sa directioneze subiectul. " Asa ca are mult de-a face cu alegeri si cu abilitatea de a respecta oamenii si ceea ce vor ei sa vada, si astfel consumerismul si arta si comoditatea...Si daca nu-ti place ce ai primit, atunci poti da inapoi, sau primesti ce doresti, sau doar participi, doar faci alegeri(..)", adauga ea.

E invitat si pustiul sa ia parte la proiect dar din pacate el viseaza si nu o poate ajuta. Sic sic! Ii zice ca e o idee foarte cool dar ca ii e transmisa ca ceva exterior, se simte strain de ea, de idee, plus ca e constient ca viseaza in acel moment, dar recunoaste ca e cel mai avansat vis pe care l-a avut, intrucit e capabil sa vorbeasca despre toate astea. Si in cele din urma trece in alt vis dupa o conversatie lunga cu fata-artista.

Mi s-a cam facut de un vis...

Institutii_care_ne_conduc_din_umbra_ce_trist

2006-01-22T17:11:00.000-08:00

Bucharest_Urban_ Playground, isn't it?

2006-01-22T12:07:00.000-08:00

HIGHBROW

2006-01-19T02:55:00.000-08:00

highbrow
adj art cu pretenţii (intelectuale; de rafinament); preţios; pretenţios; hipefintelectualizat;

"Even the cool hunters are going highbrow; by the late nineties, the rage in the industry was to recast oneself less as a trendy club-hopper than as a bookish grad student. In fact, some insist they aren't cool hunters at all but rather "urban anthropologists". ( NO LOGO, by Naomi Klein )

Mda, antropologia poate sluji intr-adevar si unor scopuri meschine. La urma urmei cei dintii antropologi proveneau din marile tari colonizatoare si erau trimisi pe "teren" pentru a studia comportamentul, respectiv apucaturile primitivilor sau exoticilor din teritoriile cucerite. E drept ca mai apoi teorii antropologice bine intentionate luptau cu succes impotriva teoriilor rasiste. Dar e drept si ca antropologii si-au exercitat de-a lungul vremurilor talente de "spioni" culturali, mai ales in timpul razboaielor.

Clifford Geertz, un nume cu rezonanta in domeniul antropologiei afirma ca in preajma anilor '40-'50 pare-mi-se, comunitatea academica a specialistilor in acest domeniu nu depasea numarul a citeva sute. Se cam cunosteau oamenii, se intilneau regulat in cadrul conferintelor sa mai prezinte/schimbe o idee, doua, existau citeva publicatii de referinta si citeva "terenuri" clasice.Apoi bum! Numarul antropologilor a crescut in decursul deceniilor urmatoare la citeva sute de mii, chiar mai mult. Antropologia s-a diversificat si anumite ramuri s-au institutionalizat.

Nu m-ar mira daca intr-o zi ar aparea "antropologia batului de chibrit", cum ridea cineva odata. Antropologia poate fi orice si despre orice - teoretic. Antropologia presului din fata usii de la intrare: de exemplu ii reconstitui traseul -din ce material e facut acel pres, cine l-a lucrat, in ce conditii si in ce tara. De ce tin oamenii presuri in fata usilor. Din motive de curatenie. Dar curatenia ce este oare? O inventie sociala? Sau o dimensiune naturala, ceva de genul: omului ii place sa fie curat. Cum percep curatenia diferite popoare? Oare indivizii din nu's ce trib nomad isi pun pres la intrarea in cort? Si tot asa. Poti sa divaghezi la nesfirsit pe asemenea teme, pornind pur si simplu de la un obiect. Daca ai intuitie si rationezi corect, poti ajunge la niste concluzii interesante, la care nimeni inaintea ta nu s-a mai gindit. Concluzii care vor contribui la o intelegere si mai profunda a naturii umane. Asta ar fi ideal - asta vrea de fapt antropologia in esenta ei - sa ajunga sa descopere sau macar sa mentioneze coordonate ale naturii umane. Sau mai precis, ale culturilor umane. Aici antropologia se deosebeste de psihologie. Cu toate ca ele se inrudesc, cum de altfel despre toate stiintele umaniste poti spune ca se inrudesc, sau cel putin se pot completa una pe cealalta.

Ma rog. Revenind la tipuri de antropologie, iaca aici. Antropologia jeep-ului. Ce ziceti de asta? Era sa scriu din greseala beep-ului, si acum ma gindesc ca mergea si asta. Chiar asa - de ce-si dau oamenii beep? Mai inseamna beep si altceva in afara de un semnal sonor destinat comunicarii? Sigur ca da: beep poate insemna un cuvint tabu. Beep poate semnifica cenzura, poftim. Beepfashion si rusinea lor de fata mare - nu se mai numesc pulafashion. Ei ce sa spun...

Antropologie urbana, ca tot discuta oamenii cu indirjire de cum e sa fii urban. Apropo, se pare ca antropologia urbana e ramura cea mai intinsa si un domeniu extrem de vast. Poti studia cultura urbana, poti studia o etnie dintr-un oras mare - de exemplu comunitatea de chinezi din Bucuresti, poti studia o strada sau un bloc ( istoria acelui bloc, relatii de vecinatate, impartirea spatiilor lui publice, etc) - se cheama tot antropologie urbana. Antropologii cei mai curajosi merg in ghettouri si studiaza viata oamenilor de acolo. Citeam despre o tipa care facea teren intr-un cartier super periculos din Rio, Brazilia, si ajunsese la o intelegerea cu "sefu de cartier", respectiv cel mai mare mafiot/traficant pe zona, sa nu umble pe strazi dupa ora 6 seara. Pina la aceea ora protectia si invulnerabilitatea ii erau asigurate. Dupa, nu mai garanta nimeni pentru ea. Si acum, ia sa ii vad eu pe marii indivizi cu pretentii de antropologi din Bucuresti facind teren in Ferentari! Distinsi profesori cu distinse barbi semnatari de distinse carti si distinse articole in distinse reviste - i-ar tine oare ceva mai hard? Punk anthropology...ha ha. Ar putea fi un nou concept.

Ce vroiam sa zic de fapt e ca de multe ori antropologii pot ajuta la rezolvarea sau medierea unor probleme/conflicte.

Asta daca sint suficient de onesti si isi doresc sa ajute pe cineva. Pentru ca de multe ori antropologul trateaza oamenii si locurile ca pe niste obiecte care-l vor ajuta sa incaseze si el o suma. Frumos frumos, interesant interesant omu' si cultura lui, da' tre sa mai mincam si noi o piine, nu?

Si uite asa fac legatura cu fragmentul citat din NO LOGO, care vorbeste de "vinatorii-de-coolness" ( cool hunters ) angajati de marile corporatii pentru a face incursiuni in social&(sub)cultural si a le aduna suficiente date pentru trasarea noilor politici de marketing.. Fragmentul zice ca pina si "vinatorii-de-coolness" incep sa aiba la un moment dat pretentii intelectuale. Adica ei nu sint niste simpli observatori,cum ar veni, ci chiar studenti eminenti cu diploma, si daca se poate, sa se numeasca "antropologi urbani" pentru ca asta suna si da mult mai bine.

Ei si uite aici mi se face mie asa o sila...Si incep sa inteleg de ce atunci cind le povestesc unor amici mai anarhisti/autonomisti ca ma pasioneaza antropologia, ei raspund ironic: "what you said, antropolicia?"...Stiu ei ce stiu...Si eu m-as oftica sa stiu ca imi studiaza in permanenta comportamentul un cool hunter platit gras de vreo corporatie, in vreme ce mie imi serveste textul : "Dar vai cit de interesanti sinteti voi tinerii, si tot ceea ce faceti voi... Dar de ce asta, si nu aia? In ce crezi? Cum te definesti?Ai vreo identitate? Ce-ti place sa faci mai mult? Cum iti petreci timpul liber?", bullshituri din astea, altceva nu-mi vine in minte.

Antropologi care slujesc interese corporatiste...that really sucks, you know?

In fine. Mie imi place antropologia vizuala si sper din tot sufletul meu sa nu ajut vreodata o corporatie sa cistige de pe urma realizarilor mele vizuale. Sau sa fac vreun documentar comandat. De la centru..ha ha.

Dupa capul meu, antropologia in forma ei ideala ar trebui sa medieze intre culturi si natii. Sa le povesteasca oamenilor unora despre altii si in felul asta sa previna conflicte nascute deseori din ignoranta sau necunoastere ( culturala ) reciproca. Antropologul intr-o formula ideala ar trebui sa fie un fel de spiridus plin de intuitie in mijlocul oamenilor, atragindu-le atentia asupra unor aspecte care poate le scapa. Le scapa tocmai pentru ca sint mult prea la indemina si se transforma in gesturi/acte cotidiene. Un antropolog misto ar trebui sa aiba mereu in cap intrebarea aceasta: "cu ce fac eu lumea mai buna prin studiile si cercetarile mele?" Sa depaseasca orgoliul academic si tentatia unei lumi alcatuita din conferinte de specialitate ( cause we need specialists everywhere, don't we?), deplasari la universitati faimoase si recunoastere academica. Sa fie pur si simplu printre oameni. Astept momentul patetic cind se va putea spune si ca "antropologia a coborit de la catedra in strada".

portocalia

2006-01-19T02:38:00.000-08:00

Si ce e cool cu adevarat? Cool e sa maninci portocale...

ZENZILE, french dub

2006-01-18T06:49:00.000-08:00

Surfing on the still free net, just found this: www.zenzile.com

They have so many records on line, which i think it's so nice of them...A band selling its CDs, but also making them available on their own site.

ZENZILE is a French dub band. But i recommend you to check out the "goodies" section and download a clip Smell the roses. You need Quicktime to see it. It's so...human.
Or you can just listen to the song from records, it's on the TOTEM album

Cum va arata internetul in viitor

2006-01-18T06:19:00.000-08:00

Internetul - resursa a domeniului public?

"Categoric! Resursa folosita in comune era dreptul de a inova, deoarece arhitectura Internetului nu-i permitea titularului retelei sa se opuna inovatiilor de continut sau aplicatiilor care nu-i placeau. Pricipiul end-to-end insemna ca reteaua insasi nu avea puterea de a discrimina. Adica oricine putea profita de bunul comun creat din conectarea tututor acestor computere pentru a dezvolta idei si aplicatii noi la care toata lumea avea acces. Si asta s-a si intimplat. Valoarea Internetului nu rezulta din nici o institutie sau companie singulara, ci din inovatiile colective ale milioanelor de contribuabili.

Dreptul de proprietate comuna asupra inovatiilor este corupt de schimbari care sunt facute la nivel arhitectural. Aceste modificari sunt realizate prin inlesnirea aparitiei unor versiuni viitoare ale protocoalelor de software de Internet care vor abandona principiul end-to-end, permitindu-le astfel proprietarilor de retele sa decida care dintre aplicatii sa fie admise sa ruleze in retea si care nu. Operatorii de retele prin cablu coaxial care ofera acces Internet rapid deja nu le permit utilizatorilor sa formeze servere sau sa gazduiasca pagini web si impiedica difuzarea de continut care concureaza cu cel al detinatorului pe latura lor de Internet. Fuziunea AT&T-MediaOne a creat o imensa infrastructura de cablu controlata de AOL, iar acum incearca sa le uneasca intr-o singura infrastructura pe o mare parte din Internet. Pe masura ce furnizorii de cablu isi consolideaza proprietatea, isi sporesc dreptul de a decide cum pot oamenii sa utilizeze reteaua."

( Gasti inteligente - Howard Rheingold, 2005, ed Andreco Educational )

CONTROL este primul cuvint care mi-a venit in cap. O sa revin cu un articol despre cum sta treaba cu comunicatiile in Statele Unite. Naspa rau...
Si nu e sigur ca am inregistrat corect, dar imi amintesc ca l-am auzit pe Basescu vorbind despre "necesitatea de a impune mai mult control asupra comunicatiilor" in Romania...

The Matrix with Leo

2006-01-16T13:16:00.000-08:00

a portughese friend posted me something funny but in the end not so funny ( "something sad told in a great way", she said )

here it is:

http://www.themeatrix.com/portuguese

enjoy!

PS: And these are some pictures taken in some fast food from Bucharest

The history of COOL

2006-01-16T05:45:00.000-08:00

IS MY PHOTO COOL OR LAME???

"Just as the history of cool in AMerica is really ( as many have argued ) a history of African-American culture - from jazz and blues to rock and roll to rap - for many of the superbrands, cool hunting simply means black-culture hunting. Which is why the cool hunters' first stop was the basketball courts of America's poorest neighbourhoods". (NO LOGO)

Interesant, nu? Niciodata nu m-am gindit suficient de mult la o asemenea conexiune.
In orice caz autoarea Naomi Klein vorbeste despre o intreaga retorica a coolness-ului. Cum de fapt "cool" a devenit cuvintul de pe buzele oricarui tinar. "Am i cool enough?"; "Do you think this is cool or lame?". Cum corporatiile producatoare de haine&accesorii&incaltaminte au inceput sa vineze coolness-ul ( cool hunters ) coborindu-se pina in scoli si spionind orizonturile si asteptarile adolescentilor. Apoi cum tinerii agenti ai lui "cool" au fost ei insisi angajati in marile companii in detrimentul altor persoane mai in virsta. Important era ca starea de coolness sa ramina vie dar si capturata in interiorul politicilor de marketing.

O sa reproduc in continuare un pasaj intreg din carte care descrie acest proces.

COOLING THE WATER COOLER

The journey to our current state of world cool almost ended, however, before it really began. Even though by 1993 there was scarcely a fashion, food, beverage or entertainment company that didn't pine for what the youth market promised,many were at a loss as to how to get it.

At the time that cool-envy hit, many corporations were in the midst of a hiring freeze, recovering from rounds of layoffs, most of which were executed according to the last-hired-first-fired policies of the late-eighties recession. With far fewer young workers on the payroll and no new ones coming up through the ranks, many corporate executives found themselves in the odd position of barely knowing anyone under thirty years old. In this stunted context, youth itself looked oddly exotic - and information about Xers, Generation Y and twenty-somethings was suddenly a most precious commodity.

Fortunately, a backlog of hungry twenty-somethings were already in the job market. Like good capitalist, many of these young workers saw a market niche: being professionaly young. In so many words, they assured would-be bosses that if they were hired, hip, young countercultures would be hand-delivered at the rate of one per week; companies would be so cool, they would get respect in the scenes. They promised the youth demographic, the digital revolution, a beeline into convergence.

And as we now know, when they got the jobs, these conduits of cool saw no need to transform themselves into clone-ish Company Men. Many can be seen now, roaming the hallways of Fortune 500 corporations dressed like club kids, skateboard in tow. They drop references to all-night raves at the office water cooler ( "Memo to the boss: why not fill this thing with ginseng-laced herbal iced tea?). The CEOs of tomorrow aren't emplyees, they are, to use a term favored at IBM, "change agents". But are they impostors - scheming "suits" hiding underneath hip-hop snowboarding gear? Not at all. Many of these young workers are the real deal; the true and commited product of the scenes they serve up, and utterly devoted to the transformation of their brands. Like Tom Cruise in Jerry Maguire, they stay up late into the night penning manifestos, revolutionary tracts about the need to embrace the new, to flout bureaucracy, to get on the Web or be left behind, to redo the ad campaign with a groovier, grittier feel, to change quicker, be hipper.

ANd what do the change agents' bosses have to say about all this? They say bring it on of course. Companies looking to fashion brand identities that will mesh seamlessly with the zeitgeist understand, as Marshall McLuhan wrote, "When a thing is current, it creates currency." The change agents stroke their bosses' middle-aged egos simply by showing up - how out of touch could the boss be with a radical like this on the same intranet system?

Just look at Netscape, which no longer employs a personnel manager and instead has Margie Mader, Director of Bringing in the Cool People. When asked by Fast Company, "How do you interview for cool?" she replied, "...there are the people who just exude cool: one guy skateboarded here for his interview; another held his interview in a roller-hockey rink.

At MTV, a couple of twenty-five-year-old production assistants, both named Melissa, co-wrote a document known as the "Melissa Manifesto", calling on the already insufferably bubbly channel to become even more so. ( "We want a cleaner, brighter, more fun MTV", was among their fearless demands. ) Upon reading the tract, MTV president JudyMcGrath told one of her collegueas, "I feel like blowing everybody out and putting these people in charge." Fellow rebel Tom Freston, CEO of MTV, explains that "Judy is inherently an anti-establishment person. Anybody who comes along and says, "Let's off the pig", has got her ear.

viata printr-un ecran

2006-01-16T04:53:00.000-08:00

Viata privita&traita printr-un ecran: cel al calculatorului, al televizorului, al masinilo ( via http://crimethinc.com )

extracts from NO LOGO

2006-01-13T05:34:00.000-08:00

So here is another extras from the book NO LOGO of Naomi Klein. Considering that this book is translated into so many languages but not Romanian and that it is hardly accesible to the Romanian public, i will take advantage of this blog in order to post fragments from the book and then discuss them if anyone is willing to discuss here...As today while i was posting some comments on a forum of a Romanian site ( www.gigel.org ) where people debate over the fact of "being urban", a guy answered to me in the following way: "a generic NO to deeper and constructive analises". Bullshit...

Anyway, so here we go again:

"Much of youth culture becomes suspended in what sociologists RObert Goldman and Stephen Papson call "arrested development", nothing that "we have, after all, no idea of what punk or grunge or hip hop as social and cultural movements might look like if they were not mined for their gold..."

This" mining" has not gone unnoticed or unopposed. Both the anticorporate journal The Baffler and the now defunct Might magazine brilliantly lampooned the desperation and striving of the youth-culture industry in the mid-nineties. Dozens, if not hundreds of zines and Web sites have been lanched and have played no small part in setting the mood for the kind of brand-based attacks that i chronicle in part IV of this book.For the most part, however, branding's insatiable cultural thirst just creates more marketing. Marketing that thinks it is culture."

soon we are translating

2006-01-11T02:43:00.000-08:00

We thought of creating a little international platform of debates regarding social activism.

Then we should discuss about pulafashion ( aka beepfashion ) project in this context - people from other countries should write their opinions about it. So maybe this way we can point out that such a projects which tends to define itself as social activism, or at least a "revolutionary" civic initiative, it's not actually something like this.

But in order to do this, we need to translate some of pulafashion's manifests. They already translated some for themselves, you can find it on the site (www.beepfashion.com OR www.pulafashion.com ). But we are going to translate more manifests and interviews with them from mass media. It's not like we are actually doing a favour to them, we just want to create a larger debate and involve in it people from other countries, if possible activists. So this people need to know what is it about - i guess too few speak Romanian.

All right, so here we come with some translations pretty soon.

people and their comments

2006-01-10T07:13:00.000-08:00

de pe grupul de discutii incepem am preluat un comentariu semnat de Gabriel Baldovin:

Faptul ca s-a facut o campanie impotriva violarii atentiei noastre de catre cinismul publicitatii este un lucru ce merita toata lauda. Insa este trist aceasta campanie vine din partea unei atitudini cu un pronuntat caracter underground si nu din partea grosului societatii civile. Practic, dupa atatea inginerii financiaro-politico-legislative nu se mai stie care parte a societatii este underground si care este apartine conservatorismului respectabil. Fara aceste institutii naturale ale societatii ea este ca un organism fara instinctul de conservare si dezvoltare clar definite. Vocile critice care se aud din cand in cand se dovedesc a fi formalitati abstracte, luarile lor de pozitie sunt simple reglari de conturi si plati de polite personale din moment ce nu s-a lansat o astfel de campanie pana acum.

Eu tind sa pariez ca avem de a face cu un patriotism circumstantial scapat pe un culoar favorabil printre intersele economice ale presei. Este clar ca, nemaiavand spatiu de publicitate, firmele vor da navala catre presa. Haideti sa ne imaginam o campanie mai cuprinzatoare, de genul "salvati urechile si ochii nostri" cu militarea impotriva publicitatii din presa in aceeasi masura cu cea de pe ziduri. Nu cred ca ar mai fi avut un astfel de "succes" in presa.

Fenomenul pulafashion este unul care nu iese din acest cadru. Vechea fabula cu racul, stiuca si broasca, (sau ceva asemanator) ce trag sacul in directii opuse este modelul intelegerii acestui fenomen. Trei directii diferite are si ea:

1. Un soi de razvratire sexuala de sorginte adolescentina cu nuanta de hippie. Instigarea la viol a facut si ea parte din programul pulafashion la un moment dat, fapt ce a condua la scandal cu feministele.

2. O atitudine de tip underground consolidata relativ la noile ingradiri a ceea ce se crede a fi libertate. Programul pulafashion nu are in acest caz conotatie sexuala directa ci un simplu "nu". De fapt in limbajul de zi cu zi exista echivalenta intre negatie (refuzul de a face ceva in general) si madularul cu pricina.

3. Ultima fateta este cea a respectarii si ocrotirea traditiei prin ultima campanie de "salvare a zidurilor" (istorice in special).

Se poate vedea de la o posta faptul ca intre aceste tendinte nu exista coerenta. Prima o exclude pe cea de-a doua in buna masura; desi adolescentul pare razvratit, el nu accepta automat un stil de viata underground. Adolescentul vrea sa se integreze in societatea respectabila. Insa prima tendinta o exclude si pe cea de-a treia care este un semn al maturizarii civice si profesionale.

Nu amestecul acesta intre underground si respectabilitate ma deranjeaza. In fond arta este plina de astfel de amestecuri surprinzatoare. Mentalitatile viitorului vor avea astfel de aliaje ideologice. Trebuie insa subliniat ca pulafashion nu este un program artistic, cel putin in ceea ce priveste chestia cu zidurile, ci unul civico-etic. Apoi programul sau nu se adreseaza viitorului ci muncitorului actual al carui organ underground este atrofiat. Acest tip de mesianism mi se pare ridicol. Situatia pare identica cu cea a comerciantului ambulant care incearca sa iti vanda ceva ceva cu neaparat. Vrei un ceas? Da' un inel? Hai ca am un telefon misto!

Ce ma deranjeaza pe mine la programul sau este mai intai indecizia programului, incapacitatea de a-ti afirma pana la capat identitatea culturala (aici cea underground), iar apoi ipocrizia sa; schimbarea numelui din pulafashion in beepfashion atesat acesta slugarnicie la valorile advertisingului pe care initial le combate. Mentalitatea tip "Catavencu" se regaseste pe deplin aici cu toate neajunsurile sale. Autorii acestui program vor sa inlocuiasca o tiranie cu o alta. Sa te revolti impotriva unui mecanism folosindu-te de el pana la urma si promovandu-l este o gogomanie. Arta contemporana cu care ei cocheteaza este doar folosita. Daca ar avea o afacere mai consistenta autorii ar disparea in ceata ca magarul si ar lasa-o balta. Daca li s-ar fi oferit spatii publicitare mai mari de genul panourilor pariez ca ar fi renuntat la ferestrele Galeria Noua. Priviti ce atitudine eminamente corporatist-progresista dezvolta: "nu ne vom opri aici" Parca ii aud pe unul dintre fostii mei sefi.

Insa trebuie aflat ce vrea pulafashion. Vrea sa vanda tricourile? Atunci are un program jalnic. Vrea sa arate ca in tara asta lumea e intoarsa cu susul in jos, batandu-si joc de cei ce au pus botul la campania sa? Atunci ne mai gandim. Sunt curios daca pe noile tricouri mai apare pula sau doar ... beepul(a). In acest ultim caz poate cumpar si eu unul.

Cu dragoste

dr. Ciomu !

http://www.members.lycos.co.uk/gabald/

SI AICI AVEM COMUNICATUL aproape amenintator al ECHIPEI BEEPFASHION:

Dragos Bucurenci wrote:

Nu ne vom opri aici!

In doua saptamani de campanie, ati fost 30,000 de vizitatori unici pe site.

Ati intarit petitia "Salvati Zidurile Noastre!" cu peste 2,000 de semnaturi!

Pe 22 decembrie, ati aratat ca n-ati uitat nimic si ca stiti sa fiti recunoscatori.

Nervii vostri au inceput sa miste lucrurile: primarul Videanu a inceput deja sa curete cladirile istorice. Mesajul vostru a ajuns pe TVR, Realitatea TV, Radio Guerrilla, Radio Total, Delta RFI, Hot News zi Ziua.

Ar fi pacat sa ne oprim aici. Asa ca ca n-o vom face.

La inceputul lui ianuarie, vom depune oficial petitia la Primaria Municipiului Bucuresti si vom cere, punctual, curatarea tuturor cladirilor istorice.

Va cerem un ultim efort: oriunde vedeti o reclama pe o cladire istorica, notati-va adresa si scrieti-ne!

Echipa Beep Fashion

about global village

2006-01-10T07:02:00.000-08:00

Fragments from the book NO LOGO of Naomi Klein - just started to read from it today - it's quite big and full of english words i don't completely understand, but here we go:

"Usually reports about this global web of logos and products are couched in the euphoric marketing rethoric of the global village, an incredible place where tribespeople in remotest rain forests tap away on laptop computers, Sicilian grandmothers conduct E-bussiness, and "global teens" share, to borrow a phrase from a Levi's Web site, a " world-wide style culture".

Everyone from Coke to McDonalds's to Motorola has tailored their marketing strategy around this post-national vision, but it is IBM's long-running "Solutions for a Small Planet" campaign that most eloquently captures the equalizing promise of the logo-linked globe.

It hasn't taken long for the excitement inspired by these manic renditions of globalisation to wear thin, revealing the cracks and fissures beneath its high-gloss facade. More and more over the past four years, we in the West have been catching glimpses of another kind of global village, where the economic divide is widening and cultural choices narrowing.

This is the village where some multinationals, far from leveling the global playing field with jobs and technology for all, are in the process of mining the planet's poorest back country for unimaginable profits. This is the village where Bill Gates lives, amassing a fortune of 55$ billion while a third of his workforce is classified as temporary workers, and where competitors are either incorporated into the Microsoft monolith or made obsolate by the latest feat in software bundling. This is the village where we are indeed connected to one another through a web of brands, but the underside of that web reveals designer slums like the one i visited outside Jakarta.

IBM claims that its technology spans the globe, and so it does, but often its international presence takes the form of cheap Third World labor producing the computer chips and power sources that drive our machines.

On the outskirts of Manilla, for instance, i met a seventeen-year-old girl who assembles CD_ROM drives for IMB. I told her i was impressed that someone so young could do such high-tech work. "We make computers", she told me, "but we don't know how to operate computers". Ours, it would seem, is not such a small planet after all."

Naomi Klein, NO LOGO, (Harper Perennial, London, New York, Toronto and Sydney )

united_colours_of_hypocrites

2006-01-06T14:52:00.000-08:00

UNITED COLOURS OF HYPOCRITES, we named them furiously. this is what pulafashion is. fuckin well mediatized cool trendy project. anti-ad can be a new religion

we do not like pulafashion project

2005-12-19T04:12:00.000-08:00

we are a bunch of people who often carry contradictory debates with other people. hmm, debates...debates sound well. most of the times you cannot have a contradictory-constructive debate but you get rather ironical-sarcastical-cooly-evil remarks. but that's ok, we manage somehow.

we do not like pulafashion project.

are you crazy, many people said. what's wrong with this action? how can you say something about someone who is trying to do something different? can't you just laugh about it? hey, did you lose your humour or something?

ooo, uau!

so let me explain you how it works.

"pula" is the Romanian word for "dick", you know.

first, pulafashion collective created their own site, wrote some "revolutionary" manifests and arranged some photos in photoshop, photos from the streets with big advertising boards in which the word "pula" replaced other words. hmm, funny for the first reaction.

but then you go through their revolutionary manifests and you see no link between the statements. they demonize the advertising industry, but, hey, they say, advertising it's not too bad if it's done well!

advertising sucks when it speaks to us about washing powders, free minutes on your handy, or staff like this. Western advertisments, they say, talk to people about civilization and welfare. Romanian advertising, they also say, speak about the poverty of a nation who would rent even its graveyards for an advertising campaign!

well, as you can see, the problem is not advertising, an evil itself, but bad quality advertising.

pulafashion cries so much because we have no advertising like the west has!

see, that's in brief the pulafashion message.

besides their intentions of "saving the walls of the city", of saving the old buidings of bucharest from being covered in ads, the message of this campaign is not very powerful. and it's not critical at all! and the people how prepared this campaign are all mass media employees! and we don't wanna sound like some fuckin' frustrated proletarians, but let's be serious.

how can you build a so-called anti-ad campaign reffering in a pathetic way to the Romanian revolution from '89? throwing lacrimogenous methaphors such as "blood flew in the streets years ago so that you can be free, and as a response you covered you city walls in thousands of commercial brands"...

who covered them? i covered them? my friends did? my mother did? who the fuck covered the city walls with commercial brands? what is the essence of the problem, in fact?

pulafashion are not able to identify any essence of the problem. they just pretend to take action. good action. civic action. revolutionary action. brave young men, the future of our country - that is what pulafashion pretends to be. not little, solidary action, really helping at least a bunch of people, but big action, over-mediatized ( because they are media people, aren't they), big tam-tam-bum-bum, everyone knows about this project, but this fuckin project really helps NO-ONE. not one single person. they are not making life any better for someone else.

more, next time.